Potrivit articolului nr. 278¹ C. pr. pen., text modificat prin Legea nr. 356/2006, după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. pr. pen. împotriva ordonanţelor ori, după caz,a rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă; plângerea trebuie făcută în termen de 20 zile de la data comunicării de către procurorul parchetului sau, după caz, procurorul ierarhic superior modului de rezolvare a plângerii ori de la data expirării termenului de 20 zile prevăzut în articolul 277 C.pr. pen., în cazul în care procurorul competent nu a soluţionat plângerea făcută potrivit art.275-278 C. pr. pen. După respingerea cererii făcute potrivit art. 275-278 C. pr. pen, împotriva ordonanţelor sau rezoluţiilor procurorului de netrimitere în judecată, persoana ale cărei interese sunt vătămate nu se poate adresa în continuare procurorului pe linie ierarhică, ca în cazul celorlalte măsuri sau acte de urmărire penală, ci numai instanţei, o astfel de soluţie rezultând cu claritate din dispoziţiile art. 278¹ alin 1. Respingerea plângerii de către conducătorul parchetului ori procurorul ierarhic superior constituie o procedură prealabilă obligatorie ce condiţionează exercitarea plângerii potrivit art 278¹ alin.11 C. pr. pen. În cazul admiterii plângerii, rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată nu poate fi atacată în temeiul art. 278¹ C. pr. pen., cel interesat având posibilitatea să conteste ordonanţa de infirmare în conformitate cu art. 278 C. pr. pen. Potrivit jurisprudenţei, obiectul plângerii penale la care se referă dispoziţiile art. 278¹ C. pr. pen. îl constituie ordonanţele ori, după caz, rezoluţiile procurorului de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, iar nu actul prin care procurorul competent respinge plângerea în conformitate cu art. 275-278 C. pr. pen. sau infirmă o soluţie de netrimitere în judecată şi dispune reluarea cercetărilor în cadrul exercitării controlului ierarhic.
În privinţa competenţei de soluţionare a plângerii împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată, în practică s-a reţinut că aceasta se stabileşte în raport cu încadrarea juridică dată faptei de către procuror, iar nu în raport de încadrarea juridică dată de petent.

Din conţinutul prevederilor art. 278¹ C. pr. pen. rezultă că titularul plângerii este persoana vătămată sau orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate. Referitor la titularul plângerii, în practica instanţelor s-a subliniat că o condiţie necesară prin care este justificată calitatea procesuală activă – petent într-o astfel de plângere –, este aceea ca autorului sesizării să-i fi fost adusă o vătămare intereselor sale legitime; împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată date în temeiul art. 10 alin. 1 lit. b)1 C. pr. pen. poate face plângere la instanţă şi inculpatul, cerând schimbarea temeiului, cum ar fi constatarea că fapta nu a fost săvârşită de inculpat (art. 10 alin.1 lit. c) C. pr. pen.).

În legătură cu termenul în care va fi sesizată instanţa, practica judiciară s-a pronunţat în sensul că termenul de 20 de zile prevăzut de art. 278¹ C. pr. pen. începe să curgă de la data comunicării soluţiei de către conducătorul parchetului ori procurorul ierarhic superior, când procurorul competent a rezolvat plângerea în termenul de 20 zile prevăzut în art. 277 C. pr. pen.; în caz contrar, termenul curge de la expirarea celor 20 de zile în care plângerea trebuia rezolvată de procurorul competent.

În toate cazurile, instanţa trebuie sesizată cel mai târziu în 40 de zile de la data la care cel vătămat s-a adresat iniţial cu plângere potrivit art. 278 C. pr. pen. sub sancţiunea decăderii; pentru sesizarea instanţei cu plângere împotriva rezoluţiilor de netrimitere în judecată este necesar ca partea interesată să respecte atât termenul instituit de art 278¹ C.pr. pen., cât şi pe cel stabilit de art. 278 C. pr. pen. În legătură cu soluţiile pronunţate de judecător în conformitate cu art. 278¹ alin. 8 lit. a-c C. pr. pen., în doctrină şi jurisprudenţă au fost evidenţiate mai multe aspecte. În privinţa soluţiilor la care se referă art. 278¹ alin. 8 lit. a C. pr. pen., instanţele s-au pronunţat în sensul că plângerea este tardivă dacă se constată că nu a fost introdusă la instanţa în cel mult 40 de zile de la data depunerii la procurorul competent, potrivit art. 278 C. pr. pen. sau inadmisibilă dacă anterior aceeaşi persoană a mai introdus o plângere contra aceleiaşi soluţii de neurmărire penală, care a fost respinsă în temeiul art. 278¹ C. pr. pen., hotărârea rămânând definitivă, iar în noua plângere nu se invocă fapte sau împrejurări noi ori sunt prezentate înscrisuri care au fost avute în vedere la soluţionarea altei plângeri. Tot astfel, este inadmisibilă plângerea prin care petiţionarul solicită instanţei obligarea procurorului de a trimite în judecată şi alte persoane decât inculpatul sau invoca tergiversarea cercetărilor. În ipotezele amintite, judecătorul respinge plângerea prin sentinţă şi menţine rezoluţia sau ordonanţa atacată; de asemenea, judecătorul respinge plângerea când constată că aceasta este nefondată. Se poate susţine că hotărâreajudecătorească pronunţată în temeiul art.278¹ alin. 8 lit.a C. pr. pen. rămasă definitivă conferă rezoluţiei sau ordonanţei de netrimitere în judecată, în condiţiile prevăzute de art. 278¹ alin. 11 C. pr. pen., autoritatea de lucru judecat.

O altă soluţie se referă la admiterea plângerii şi este prevăzută în art. 278 alin. 8 lit. b C. pr. pen. Când admite, prin sentinţă, plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, ori a ordonanţei sau a rezoluţiei de clasare, de încetare a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire penală, judecătorul desfiinţează actul atacat şi trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale sau a redeschiderii urmăririi penale.  În acest caz, potrivit legii, judecătorul trebuie să arate în hotărâre motivele pentru care a dispus trimiterea cauzei procurorului, faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă. Potrivit art. 273 alin. 11 C. pr. pen., dispoziţiile instanţei sunt obligatorii pentru organul de urmărire penală, sub aspectul faptelor şi împrejurărilor ce urmează a fi constatate şi al mijloacelor de probă indicate. Ca atare, organul de urmărire penală va începe urmărirea penală numai dacă după îndeplinirea acestor dispoziţii va constata că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, hotărârea instanţei neputând fi interpretată în alt sens. În cauza supusă verificării, judecătorul poate decide în ce măsură poate fi completată probaţiunea, dar nu se poate substitui organului de urmărire penală în privinţa actelor de dispoziţie.
Cât priveşte soluţia pronunţată în art. 278¹ alin. 8 lit.c C. pr. pen. referitoare la admiterea plângerii prin încheiere, desfiinţarea actului atacat şi reţinerea cauzei spre judecare, în doctrină şi jurisprudenţă s-au ridicat mai multe probleme.
Astfel, prin decizia nr. 15/2006, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au pronunţat în sensul că judecătorul care, în temeiul art. 278¹ alin. 8 lit. c C. pr. pen., prin încheiere, admite plângerea, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa procurorului şi reţine cauza spre judecare, apreciind că probele examinate sunt suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil să soluționeze fondul acesteia. S-a susţinut că în acest caz prevederile art 278¹ alin 8 lit. c C. pr. pen. aduc o modificare a funcţiilor de urmărire penală şi de judecată, încheierea dată de judecător devenind atât actul de sesizare a instanţei, cât şi actul de punere în mişcare a acţiunii penale, astfel că participarea judecătorului în continuare la soluţionarea cauzei încalcă prevederile art. 6 din Convenţia (europeană) pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Pe de altă parte, reevaluând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi apreciind că probele sunt suficiente pentru judecarea cauzei, judecătorul devine incompatibil în conformitate cu art. 47 alin. 2 C. pr. pen.

Faţă de prevederile art. 278¹ alin. 9 C. pr. pen. în care se stipulează în mod expres că actul de sesizare al instanţei îl constituie plângerea persoanei la care se referă art. 278¹ alin.1 C. pr. pen., în situaţia prevăzută de art. 278¹ alin. 8 lit. c C. pr. pen. judecătorul a preluat doar funcţia de inculpare (punere în mişcare a acţiunii penale).
Deşi potrivit art. 278¹ alin. 9 C. pr. pen. actul de sesizare (plângerea) poate proveni de la orice persoană ale cărei interese sunt vătămate, în lucrările de specialitate s-a considerat că această plângere, în cazul prevăzut la art. 278¹ alin. 8 lit. c) C. pr. pen., nu poate fi făcută decât de către partea vătămată (victima infracţiunii).

Potrivit art. 278¹ alin 10 C. pr. pen., hotărârea instanţei pronunţată în temeiul alin. 8 lit. a) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana carea făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus soluţia de netrimitere în judecată, precum şi de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate. Termenul de recurs este de 10 zile şi curge de la pronunţare pentru partea vătămată care a fost prezentă la dezbateri sau pronunţare, prevederile generale privind termenul de recurs şi data de la care curge aplicându-se în mod corespunzător. Instanţa de control judiciar, soluţionând recursul, poate să schimbe temeiul juridic din art. 278¹ alin. 8 lit. a) sau b) în art. 278¹ alin. 8  lit. c) C. pr. pen. şi este inadmisibilă o cerere de revizuire a hotărârii instanţei prin care a fost respins recursul declarat împotriva sentinţei de respingere a plângerii celui vătămat, deoarece hotărârea pronunţată întemeiul art. 278 alin. 8 lit.a C. pr. pen. nu cuprinde o rezolvare a fondului cauzei; în schimb, o cerere de contestaţie în anulare este admisibilă dacă motivele invocate se încadrează în vreunul din cazurile din art. 386 C. pr. pen. şi se sprijină pe dovezi. Încheierea prin care judecătorul se investeşte cujudecarea cauzei potrivit art. 278¹ alin. 8 lit. c C. pr. pen. are natura juridică a oricărei încheieri şi poate fi supusă căilor de atac în condiţiile art. 361 alin. 2 şi art. 385¹ alin. 2 C. pr. pen. În practica judiciară s-a subliniat că, în cazul în care judecătorul desfiinţează prin încheiere rezoluţia sau ordonanţa procurorului, acesta procedează la judecarea cauzei cu respectarea dispoziţiilor legale privind judecata în primă instanţă, soluționând-o printr-osentinţă. Soluţia pronunţată în fond este supusă căilor de atac în situaţia în care instanţa este învestită cu judecarea cauzei prin rechizitoriu.

Note
1. A se vedea Curtea Constituţională, dec. nr. 437/2004, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea 1, nr. 1264 din 29 decembrie 2004.
2. A se vedea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s. pen., dec. nr. 6645/2005, în I.C.C.J. Jurisprudența secţiei penale 2005, pg.138
3. A se vedea Curtea de Apel Bucureşti, S. a 2-a pen., sent. 118/2005, în Culegere de practică judiciară 2005, pg.289
4. A se vedea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, S. pen., dec. nr. 5251/2006, nepublicată.
5. A se vedea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, S. pen., dec. nr. 2387/2005, citată de A.Vasiliu, Nulităţile în procesual penal, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006, pg.126.
6. A se vedea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, S. pen, dec.nr. 3749/2005, în I.C.C.J. Jurisprudenţa Secţiei penale 2005.pg. 136
7. A se vedea Curtea Constituţională, dec. nr. 295/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 626 din 18 iulie 2005
8. A se vedea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, dec. nr. 209/2005, citată de A. Vasiliu, op. cit.,pg. 133.
9. A se vedea; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, S. pen., dec. nr. 4028/2005, în Codul de procedură penală-texte, jurisprudenţă, hotărâri C.E.D.O., Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006, pg.281; Curtea de Apel Braşov, sent. pen. nr. 15/2004, în Culegere de practică judiciară 2003-2004, pg.286.
10. A se vedea: Curtea de Apel Cluj, S. pen., dec. nr.10/2000, în Repertoriul de jurisprudenţă penală 1990 – 2005, pg. 532; Curtea de Apel Bucureşti, S. a 2-a pen., dec. nr. 819/2005, în Culegere de practică judiciară 2005, pg. 296.
11. Publicată în Buletinul Casaţiei nr.3/2006,pg.15.
12. O astfel de constatare nu este posibilă în cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, deoarece, potrivit art. 228 alin.4C. pr. pen., această soluţie are la bază, după caz, actul de sesizare a organului de urmărire penală sau actele premergătoare efectuate în cauză, iar în acest din urmă caz poate constitui mijloc de probă numai procesul-verbal prin care se constată efectuarea actelor premergătoare. De asemenea, nu se pune problema reţinerii dosarului spre rejudecare în cazul rezoluţiei de clasare, deoarece nu există învinuit.
13. Dacă acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale.
14. A se vedea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, S. pen., dec.nr. 5948/2004, în Buletinul jurisprudenţei 2004, p. 872.
15. A se vedea C.C. Ghigheci, op. cit., p. 123.
16. A se vedea: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, dec. nr. 21/2006, nepublicată; Curtea de Apel Bucureşti, S. a 2-a pen., sent. nr. 15/2005, în Culegere de practică judiciară 2005, p. 355.
17. A se vedea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, S. pen., dec. nr. 108/2006, nepublicată.
18. A se vedea: Curtea Constituţională, dec. nr. 441/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 8 din 4 ianuarie 2005; Curtea Constutiţională, dec. nr. 1/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 146 din 18 februarie 2005.
19. A se vedea Curtea de Apel Bucureşti, S. a 2-a pen., dec.nr. 825/2005, în culegere de practică judiciară 2005, p. 297.