1. Consideraţii Introductive

Incestul presupune relaţii sexuale între rude, în linie directă sau între fraţi şi surori1, prin ,,rude în linie directă’’ înţelegând: străbunici, bunici, părinţi, copii, nepoţi, strănepoţi.
Un asemenea comportament, deviant, în termeni ai moralei, se datorează lipsei educaţiei sau educaţiei precare primite în cadrul familiei, chiar mijloacelor educaţionale deficitare folosite, precum şi exemplelor venite din mediul în care trăiesc subiecţii, de la televizor şi de pe internet.
Efectele pe care o astfel de relaţie le poate avea asupra părţilor implicate sunt numeroase, de la deficienţe de integrare în societate, la fobii, depresii, anxietate şi chiar tentative de suicid.
Cu toate acestea, incestul nu a fost dintotdeauna interzis; în perioada matriarhatului, copiii se ştiau a fi fraţi doar după mamă, căci tatăl nu era cunoscutexistente de atunci, de aceea nu se putea stabili în toate cazurile, dacă există vreun grad de rudenie între persoanele dintr-un cuplu. Exemple mai recente se regăsesc în ţări ca India şi Pakistan, unde fenomenul este instituţionalizat prin tradiţie, pentru a se conserva patrimoniul unei familii2. Incestul apare în conştiinţa omului, în primul rând, ca o problemă de imoralitate, din momentul emancipării sale, când acesta a început să realizeze ce înseamnă familia atât pentru el, cât şi pentru bunăstarea şi prosperitatea societăţii.

2. Istoric legislativ

În legislaţia românească, incestul a apărut încă din 1652, în ,,Îndreptarea legii’’, cod tipărit în vremea lui Matei Basarab şi folosit în practica tribunalului ecleziastic până în 1865. Pedepsele vieţii: ,,Fratele de se va împreuna cu soru-sa, fără nici o nădejde se va omorî.’’ Pedeapsa capitală pentru incest a apărut, de altfel, acum 4.000 de ani, în Codul lui Hammurabi (redactat în timpul regelui babilonian Hammurabi cel Mare – secolul al XVII-lea î.Hr.)3
Codul penal de la 1864 a ,,omis’’ incriminarea incestului, luând ca model Codul penal francez, de aceea, se consideră că, prima lege română care a prevăzut o astfel de infracţiune a fost Codul penal Carol al II-lea în articolul 447, în categoria infracţiunilor contra familiei (Originea textului: Codul Transilvănean în articolul 245.): ,,Raportul sexual sau de inversiune sexuală
între rude în linie directă, precum şi între frate şi soră, constituie delictul de incest şi se pedepseşte cu închisoare corecţională de la 1 la 3 ani.
Minorul mai mic de 15 ani, sedus de un major, nu se pedepseşte. Acţiunea penală se poate pune în mişcare numai la plângerea prealabilă a unui ascendent sau colateral de prim rang.
Pedeapsa pronunţată contra tatălui şi mamei atrage şi decăderea din puterea părintească.’’
În doctrina vremii, incriminarea incestului a fost motivată cu argumente de ordin moral şi biologic:
„Delictul de incest are ca obiect juridic tot instituţiunea familiei, …, de aşezare menită să asigure continuitatea şi perfecţionarea genului uman,….
Aşadar, ceea ce se ocroteşte prin delictul de incest este tot un interes social, iar răul în contra căruia se reacţionează este pericolul pe care îl constituie şi din punct de vedere biologic şi din punct de vedere moral raporturile sexuale de orice natură între rude care, prin legătura lor de sânge şi prin poziţiunea lor în cadrul familiei, nu trebuiesc să compromită nici fiziceşte, nici moraliceşte rasa umană.”4
Legiuitorul codului penal în vigoare a motivat incriminarea incestului5 folosind următoarele argumente:
1. raporturile sexuale între rude de sânge ar duce la degenerarea speciei umane;
2. admiterea acestora ar constitui o subminare a bazelor morale pe care se întemeiază familia și însăși societatea modernă;

3. se menţionează şi condiţiile necorespunzătoare de locuit şi promiscuitatea ca reprezentând cauze principale ale incestului. Cu toate acestea, alineatul 3 solicită mai multă atenţie, deoarece acesta îngreuna punerea în mişcare a acţiunii penale, prin cerinţa introducerii unei plângeri prealabile de către un  ascendent sau colateral de prim rang, plângere la care se apela rareori din cauza mediului intim intrafamilial în care se săvârşea incestul, gradului de rudenie dintre părţi, ceea ce ar fi dus la creşterea numărului de cazuri necunoscute de către organele abilitate, considerent pentru care nu a mai fost introdus în actuala reglementare: art. 203 ,,Raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.’’ În proiectul noului Cod penal nu mai regăsim infracţiunea de incest în reglementare autonomă, ci în cadrul infracţiunii de viol, ca formă agravantă dată de calitatea de rudă a victimei 6.

3. Argumente în favoarea de zincrimin ării infracţiunii de incest

În actualul anteproiect al viitorului Cod penal aflat în discuţie se renunţă la incriminarea incestului prin abrogarea acestuia.Argumentele invocate de Ministerul Justiţiei în acest sens sunt următoarele: ,,Proiectul a renunțat la reglementarea incestului ca infracţiune distinctă, fiind preferată prevederea ipotezelor de incest regăsite cel mai frecvent în practica judiciară ca forme agravate ale unora dintre infracţiunile la viaţa sexuală. Astfel, actele sexuale comise asupra unei rude în linie dreaptă, frate sau soră, se regăsesc în art. 216 alin. (3) lit. b), art. 217 alin. (2) lit. b), art. 218 alin. (4) lit. a) si art. 219 alin. (2) lit. a) din proiect.
Acest model de reglementare, presupunând renunţarea la incest ca  incriminare autonomă, se regăseşte şi în alte coduri penale europene adoptate sau modificate în ultimii ani (Franţa, Spania, Portugalia etc.). Ipotezele care nu se includ în textele legale menţionate nu justifică o reacţie penală, problematica incestului în cazurile respective fiind un aspect de patologie socială, iar nu de incriminare penală’’ 7.
Deficienţele acestei ,,soluţii’’ de a renunţa ,,la incest ca incriminare  autonomă’’ sunt multe, începând cu faptul că, în mintea majorităţii destinatarilor normelor penale, se naşte ideea că incestul ,,s-a legalizat’’, adică este permis, întrucât, pentru cei mai mulţi oameni, diferenţa dintre dezincriminare şi legalizare nu există. Renunţarea la incriminarea incestului  ,,fiind preferată’’, în schimb, forma cea mai frecvent întâlnită în practică necesită anumite precizări: de cine este preferată, care sunt avantajele pe care le aduce această ,,preferinţă’’. În cazul în care incestul este consensual, se consideră de către Ministerul Justiţiei că această situaţie nu prezintă elementele constitutive ale acestei infracţiuni. Se permite o analogie sugestivă cu infracţiunea de omor, în ipoteza în care, eutanasierea ar trebui şi ea dezincriminată, deoarece, pe lângă faptul că este o situaţie care nu se întâlneşte prea des în practică, ea are la bază şi consimţământul victimei, aceasta putând invoca dreptul de a dispune de corpul său. Mai mult decât atât, se prezintă dezincriminarea incestului ca şi cum ar fi o tendinţă europeană în materie, argument care nu se susţine, deoarece incestul este incriminat în peste 20 de ţări europene.  Prezentarea patologiei sociale ca problematică în apariţia acestui tip de relaţii, iarăşi nu este relevantă, întrucât, după cum s-a arătat la începutul expunerii, cauzele sunt de altă natură.
Referitor la incestul consensual care presupune consimţământul ambelor  părţi, este important de ştiut dacă faptul că fiul, deşi major, depinde din punct de vedere financiar de părintele său, poate constitui o formă de constrângere morală, pentru că, în asemenea cazuri, nu se poate şti cu certitudine care este graniţa dintre consimţământ şi constrângere, situaţie ce justifică menţinerea incriminării incestului consensual.
Tot în sensul dezincriminării prezintă argumente şi comisia juridică însărcinată cu elaborarea proiectului noului Cod penal: ,,În privinţa caracterului imoral al dezincriminării trebuie spus că opiniile critice pleacă  de la ipoteza potrivit căreia, în configuraţia actuală, incestul are ca obiect al protecţiei, moralitatea relaţiilor sexuale. Această ipoteză este falsă. Dacă legiuitorul ar fi fost preocupat, în acest caz, de moralitatea relaţiilor  sexuale, el nu ar fi incriminat doar raportul sexual, ci şi actele sexuale de alt gen, de pildă cel oral sau cel anal. În realitate, obiectul ocrotirii penale se referă la aspecte exclusiv de ordin biologic, avându-se în vedere riscurile naşterii unor copii cu probleme.Dar dacă aceasta este miza, ea nu ar avea sens decât în cazul în care incestul ar fi un fenomen de masă.
Câteva cazuri izolate nu ar avea cum să afecteze fondul biologic al societăţii şi, ca atare, nu ar necesita o protecţie specială, din punct de vedere penal.  Cât timp nu există nicio dovadă că în România incestul non-agresiv este un fenomen de amploare (există în prezent în penitenciare 8 persoane condamnate definitiv pentru această infracţiune), menţinerea acestei incriminări nu pare doar inutilă, ci poate fi apreciată chiar jignitoare.’’8 Ipoteza potrivit căreia ,,incestul are ca obiect moralitatea relaţiilor sexuale’’ nu s-ar mai susţine în cazul în care incestul ar fi inclus în categoria infracţiunilor contra familiei (infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială), aşa cum era el reglementat în Codul penal Carol al II-lea, pentru că atunci nu ne-am mai referi la viaţa sexuală ca valoare ce trebuie apărată de societate, ci la familie, ca ,,celulă’’ de bază a societăţii, dacă am considera familia ca fiind un mod de convieţuire socială.
Argumentul ,,Dacă legiuitorul ar fi fost preocupat, în acest caz, de moralitatea relaţiilor sexuale, el nu ar fi incriminat doar raportul sexual, ci şi actele sexuale de alt gen, de pildă cel oral sau cel anal.’’ este iarăşi discutabil, pentru că, prin incriminarea incestului, s-au avut în vedere următoarele: protejarea familiei prin menţinerea unor relaţii bune între membrii acesteia, modul în care cei implicaţi într-o astfel de relaţie sunt priviţi de către grupul social din care fac parte şi consecinţele acestor opinii asupra comportamentului lor. Imoralitatea incestului constă în relaţiile de rudenie dintre părţi, în timp ce imoralitatea actelor sexuale de natură orală sau anală stă cel mult în modul de percepere a fiecărei persoane vis-a-vis de acest gen de perversiuni.
Referirea la numărul de persoane condamnate pentru această infracţiune, care este foarte mic, nu este relevantă în sensul dezincriminării, întrucât se fac trimiteri numai la criminalitatea legală, neavându-se în vedere şi cifra neagră a criminalităţii a cărei valoare nu poate fi cunoscută, din cauza faptului că incestul, deseori, nu este raportat şi este dificil de dovedit. Mai mult decât atât, pedeapsa are rolul ei preventiv pe care se pare că şi-l îndeplineşte, din moment ce există doar 8 condamnaţi, şi nu trebuie să aşteptăm ca acest fenomen să devină unul ,,de masă’’ pentru a-l incrimina. Dincolo de acest lucru, există infracţiuni pentrucare sunt la fel de puţini sau chiar mai puţini condamnaţi, de exemplu: atentatul (art. 160 C.p.) şi trădarea (art. 155 – 157 C.p.). Dar nu numărul condamnaţilor este un criteriu pentru incriminare, ci importanţa valorii sociale pe care norma în cauză o apără, iar familia este una dintre cele mai importante valori pe care s-a clădit întreaga societate de acum.

4. Argumente în favoarea incriminării

Expunerea de argumente începe cu necesitatea incriminării, avută în vedere  de către legiuitorul Codului penal de la 1968, argumente expuse la secţiunea de istoric legislativ din cadrul prezentei lucrări. Necesar de ştiut este dacă subzistă condiţiile avute în vedere în momentul incriminării incestului:
pericolul biologic şi moral. Din punct de vedere biologic, pericolul există, fapt confirmat de geneticieni şi constă în naşterea unor copii cu probleme. Este adevărat că asemenea probleme pot fi depistate înainte de naşterea copilului, datorită tehnicii medicale, dar având în vedere că astfel de analize nu sunt la îndemâna oricui, nu se poate afirma că nu există niciun risc pe care să nu-l avem sub control. Pe de altă parte, pericolul ,,subminării bazelor morale pe care se întemeiază familia şi însăşi societatea modernă’’ subzistă, mai ales că, în zilele noastre, normele morale se ,,deteriorează’’ din ce în ce mai mult. Cauzele considerate a fi ,,principale’’ în determinarea incestului au ,,supravieţuit’’, s-au diversificat şi probabil că se vor înmulţi odată cu eventuala dezincriminare a lui.
Prin conştientizarea de către fiecare participant la viaţa socială, a pericolelor pe care o astfel de faptă le presupune, reacţiile în legătură cu măsura legislativă a dezincriminării nu întârzie să apară:
“Incestul reprezintă o degradare a instituţiei familiei, având drept consecinţe grave tulburări genetice şi psihice, precum şi dificultăţi în relaţiile sociale şi în recuperarea ca persoană umană cu demnitate”.
“Actele normative în general şi Codul penal în special au ca menire să apere demnitatea persoanei, instituţia familiei şi valorile vieţii sociale, însă în acest proiect legislativ se constată că demnitatea persoanei, instituţia sacră a familiei şi moralitatea publică sunt complet ignorate de autorii proiectului”.
“Acum când grava degradare morală, socială, economică şi medicală din România trebuie oprită sau cel puţin diminuată, noile propuneri de dezincriminare a prostituţiei şi incestului sunt totalmente contrare vieţii şi demnităţii poporului român”9.
Motivele invocate de Biserica Ortodoxă Română, în critica făcută dezincriminării incestului, incumbă unele precizări referitoare la  ,,moralitatea publică’’: Care este poziţia societăţii faţă de incest? Este ea dispusă să accepte acest tip de relaţii? Cu ce îi este benefică această dezincriminare? Şi dacă se concluzionează că societatea este pregătită să-i tolereze pe cei care consimt la o relaţie incestuoasă şi crede că îi este benefică dezincriminarea incestului, atunci nu există o problemă a ,,moralităţii publice’’. Numai că, în condiţiile actuale, când specialişti în drept, psihologie, medicină şi chiar ,,voci ale masei’’ susţin că nu sunt de acord cu o astfel de măsură, suntem în prezenţa unei societăţi care nu este pregătită pentru o astfel de ,,emancipare’’ (să o numim aşa dacă suntem de acord că dezincriminarea este o tendinţă europeană, ceea ce nu se demonstrează).
“Cât priveşte incestul, dacă ne gândim, persoana majoră e liberă să facă orice e legal. Implicaţiile se văd tot din punct de vedere medical cât şi moral. Se va şti cât este abuz şi cât e consimţământ? Avem atâtea exemple de astfel de deviaţii care ne înfioară. Să nu uităm cazul din Austria. Şi nu mai departe,  toate acele cazuri care se petrec în localităţi izolate, la noi, între taţi şi fetiţe. Şi câte nu sunt cunoscute pentru că victimelor le e teamă sau ruşine să spună. Chiar dacă partea medicală şi-o asumă fiecare, trebuie să ne intereseze cum  va fi influenţată societatea în care trăim”10.
„În primul rând, o sarcină provenită dintr-o relaţie incestuoasă poate determina avort spontan sau naşterea de copii morţi. În al doilea rând, în cazul în care fătul supravieţuieşte, legătura incestuoasă determină naşterea de copii afectaţi de boli genetice grave, care în majoritatea cazurilor nu au un tratament specific” 11.
Este important modul de pedepsire pentru eliminarea pericolului existent:

,,Când creşte frecvenţa pedepsei, creşte frica;  când creşte frica, creşte respectul legii; când creşte respectul legii, scade frecvenţa pedepsei; când scade frecvenţa pedepsei, scade frica; când scade frica, scade respectul legii;  când scade respectul legii, creşte frecvenţa pedepsei etc.’’
(Eugeniu Speranţia) 12.

Este trist că omul, în anumite cazuri, nu poate să înţeleagă de ce anumite  comportamente nu pot fi acceptate de societate, iar pentru a-l determina să  se conformeze, aceasta trebuie să-l constrângă. Probabil că omul va ajunge la acel stadiu de dezvoltare în care pedeapsa să nu mai fie necesară, nu pentru că infracţiunea nu se comite ,,ca fenomen de masă’’, ci pentru că nu se mai comite deloc. Până la acel moment, se pare că incriminarea şi frica de pedeapsă vor reuşi, într-o oarecare măsură, să ţină în frâu anumite pornirideviante ale unor membrii ai societăţii.  ,,Justificarea pedepsei prin caracterul ei retributiv, descurajant şi util pentru conservarea ordinii sociale; pedeapsa trebuie să fie proporţională cu infracţiunea săvârşită. Răul pe care pedeapsa îl cauzează infractorului trebuie  să depăşească binele pe care acesta îl obţine din infracţiunea săvârşită. ‘’ 13 (Cesare Beccaria)
Un alt principiu al lui Beccaria, susţine că nu atât asprimea pedepsei împiedică săvârşirea de infracţiuni, cât o face certitudinea aplicării ei. În România, însă, certitudinea aplicării pedepsei nu există, de aici şi necesitatea menţinerii prevederii unei pedepse mai aspre, în aşa fel încât, măcar teamade sancţiune să-şi realizeze rolul ei preventiv. Dincolo de toate aceste reacţii împotriva dezincriminării, codurile penale din alte ţări europene, folosite ca argument pentru dezincriminare de către Ministerul Justiţiei, se dovedesc a  incrimina astfel de comportamente:
,,Incestul consensual între persoane adulte este incriminat în prezent în codurile penale din următoarele ţări europene: Albania (art. 106 C. pen. din 1995), Austria (art. 211 C.pen.), Bulgaria (art. 154 C.pen.), Cehia (art. 245 C.pen.), Cipru (art. 147 C.pen), Croaţia (art. 198 C.pen.), Confederaţia Elveţiană (art. 213 C.pen.), Estonia (art. 144 C.pen), Finlanda (Cap. 17, secțiunea 22, C.pen.), Germania (art. 173 C.pen), Grecia (art. 345 C.pen), Italia (art. 564 C.pen), Irlanda (The Punishment of Incest Act, 1908, modificat prin Criminal Law Act 1995), Islanda (art. 200 C.pen), Liechtenstein (art. 211 C.pen), Republica Macedonia (art. 194 C.pen.), Marea Britanie (art.64, 65 din Sexual Offences Act 2003), Republica Moldova (art.201 C.pen.), Norvegia (art. 197, 198 C.pen), Polonia (art. 201 C.pen.), România (art. 203 C.pen.) Serbia (art. 197 C.pen.), Suedia (Cap. 6, secțiunea 7, C.pen.) şi Ungaria (art. 203 C.pen.).”

5. Concluzii:

Incestul este un tabu în majoritatea culturilor, având implicaţii neplăcute din punct de vedere biologic, genetic, social şi religios. Fiind o relaţie între persoane făcând parte din aceeaşi familie, deseori nu este raportat şi este destul de dificil de dovedit. Din păcate, incestul şi molestarea intrafamilială sunt, probabil, cele mai frecvente forme de abuz sexual asupra copilului. Incidenţa reală a actelor sexuale în care victimele sunt copii este dificil de evaluat din cauza lipsei unei statistici la nivel naţional.
Pericolul social prezentat de acest comportament este destul de mare, având în vedere că el dă societăţii indivizi insuficient dezvoltaţi din punct de vedere psihic, care prezintă anumite fobii, nervozitate, sau dimpotrivă, emotivitate excesivă etc. Incestul între frate şi soră are un alt gen de efecte: izolarea celor doi ca urmare a oprobriului public, neacceptarea de către societate a eventualilor copii ai cuplului, care vor fi victime colaterale, şi de aici alteconsecinţe în plan social (de exemplu neintegrarea lor în societate).   Este  adevărat că tindem să ne aliniem ,,aquisului comunitar”, dar în condiţiile existente în Uniunea Europeană, în care peste 20 de ţări incriminează incestul consensual, avem dreptul să ne îndoim de faptul că aceasta este noua tendinţă în domeniu. Dacă s-ar fi demonstrat totuşi otendinţă europeană în această direcţie, nu trebuie să uităm că este necesar ca legislaţia unei ţări să caracterizeze poporul căruia i se adresează şi să ofere soluţii problemelor existente în ţara avută în vedere, în care condiţiile de trai sunt cu totul diferite de cele din alte ţări. Poate că ar trebui să aşteptăm  rezultatele dezincriminării care se vor manifesta în Franţa, Spania şi să  învăţăm din experienţele altora. Nu este cazul să ne ,,testăm” reacţia la dezincriminarea unor fapte care menţin celula societăţii în stare de ,,funcţiune”, acum, după ce Biserica, în zilele noastre, nu mai are o influenţă atât de mare asupra vieţii oamenilor, iar moralitatea îşi pierde din ,,vigoare”  zi de zi. Protejarea familiei înseamnă protejarea societăţii în ansamblul ei. Cei mai mulţi destinatari ai normelor penale sunt oameni simpli, oameni pentru care familia, în structura ei originară, înseamnă ceva sacru; a veni să dezincriminezi ceva care atentează la imaginea sacră a familiei înseamnă săstârneşti oprobriul public.
Faţă de cei ce respectă normele doar de teama pedepsei, dezincriminarea are ca efect legalizarea; confuzie la care contribuie şi mass media (Ceea ce nu este interzis, este permis!), prin urmare, liberi la astfel de fapte, nu le mai putem  umi infracţiuni conform proiectului noului Cod penal.
Problemele societăţii româneşti sunt prea multe şi prea importante (iar adevăratele probleme sunt undeva la bază, nu la acest nivel la care încercămnoi să schimbăm ceva; astfel de probleme sunt menite să ne distragă atenţia  de la adevăratele disfuncţionalităţi care sunt acute), ca să mai fie nevoie de încă una care să sporească dezechilibrul.
Se ştie că nu legea este de vină, ea este bună şi cuprinzătoare, organele abilitate ,,întâmpină dificultăţi” în aplicarea ei. Cercetările criminologice au reliefat că nu severitatea pedepsei împiedică săvârşirea de infracţiuni, cât o face certitudinea aplicării ei. Aici se află disfuncţionalitatea majoră, la aplicare, care de multe ori se dovedeşte a nu fi atât de ,,certă”, şi atunci de ce să schimbăm modalitatea de pedepsire, când problema este în altă parte?

6. Propuneri:

Pedeapsa închisorii nu este cea mai bună soluţie, dar îşi face uneori datoria  de ,,sperietoare’’ (implicaţiile pe care o condamnare la pedeapsa închisorii le are vis-a-vis de imaginea condamnatului în societate, cum este privit deceilalţi), aşadar, trebuie menţinută; mai mult, pe lângă aceasta, ar trebui  prevăzute unele măsuri medicale, consiliere, tratament, poate chiar şi o încercare de ,,reeducare’’ a individului, măsuri care să-l determine, într-o  oarecare măsură, să vadă familia altfel, aşa cum este ea normală. Încarcerarea simplă, fără astfel de măsuri, nu-şi va îndeplini niciodată rolul de reeducare a individului şi de reintegrare a sa în societate, dar nici măsurile medicale fără de teama ,,temniţei” nu-şi vor realiza rolul lor preventiv.
Specialiştii (psihologi, psihiatrii, …) ar trebui să-i explice condamnatului la ce poate să ducă o astfel de relaţie incestuoasă şi aici mă refer la implicaţiile genetice, cum frecvenţa bolilor genetice creşte în cazul copiilor născuţi din  astfel de relaţii (genele purtătoare de astfel de boli au mai multe şanse să se întâlnească). Potenţialii părinţi trebuie să se preocupe de viaţa viitorilorcopii şi de imaginea acestora în societate, de posibilitatea ca ei să fie marginalizaţi de către cei de vârsta lor, şi de aici alte probleme şi consecinţe  în plan social…

Victimele trebuie reasigurate că erau perfect normale înainte de eventuala agresiune, în cazul în care aceasta a existat. Trauma psihosexuală este întotdeauna prezentă, chiar dacă victima pare calmă şi având un control de sine desăvârşit.
Infracţiunea de incest ar trebui inclusă din nou în cadrul infracţiunilor contra familiei, pentru că valoarea esenţială pe care această reglementare oprotejează este familia care, în absenţa unor relaţii normale între membrii ei, este compromisă.

Note

1.Art. 203 C.p. român.
2.http://www.revistamagazin.ro/
3.http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/57285/Fratii- vor-legalizarea-incestului.html.
4.Const. G. Rătescu şi colaboratorii, Codul Penal Carol al II -lea adnotat vol. III, partea specială, Ed. Librăriei SOCEC & Co, S.A., Bucureşti, 1937, p. 397.
5.Vintilă Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. III, partea specială, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti 1971, pp. 396-397.
,,Caracterul socialmente periculos al acestei fapte izvorăşte nu din natura relaţiilor care sunt normale, ci din aceea a raportului de rudenie dintre persoanele între care are loc actul sexual, raporturi care fac ca incestul să fie periculos din punct biologic şi moral: biologic, pentru că raporturile sexuale între rude de sânge ar duce la degenerarea speciei umane şi moral fiindcă admiterea lor ar constitui o subminare a bazelor morale pe care seîntemeiază familia şi însăşi societatea modernă. Cu toate aceste consecinţe pe plan social general, incestul rămâne o infracţiune privitoare la viaţa sexuală, în sfera căreia sunt generate aceste consecinţe generale şi de aceea locul ei, în sistemul Codului penal, nu poate fi decât printre infracţiunile din acest capitol. Din punct de vedere criminologic, una dintre cauzele principale ale incestului o constituie condiţiile necorespunzătoare de locuit şi promiscuitatea ca o consecinţă inevitabilă a acestei situaţii. Această infracţiune poate fi prevenită cu succes prin îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de locuit, alături de celelalte măsuri de profilaxie socială.’’
6. Art. 208 Violul (proiectul noului Cod penal).
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condiţiile alin. (1).
(3) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
a) victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră.
7.http://www.just.ro.

8.http://www.juridice.ro/note-studii-opinii.

9.www.calauzaortodoxa.ro/stiri/patriarhia-critica-scoatereaincestului-și-prostituției-din-codul-penal.
10. Mihaela Guna (preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor Părinţilor din România) www.tribunainvatamantului.ro.
11. Conf.dr. Eusebiu Vlad Gorduza (şef Disciplina Genetică Medicală de la  Universitatea de Medicină din Iaşi) www.tribunainvatamantului.ro.

12. Eugeniu Sperantia, Curs de filosofia dreptului si sociologiei, Editura Cartea Românească, Cluj,1936, pp. 3-7. 13 R. Merle, A. Vitu, Traité de droit criminel, Ed. Cujas, Paris, 1967, p. 91. 14 http://www.gardianul.ro /La-noi,-ca-la-nimeni.-Incestuleste- pedepsit-in-peste-20-de-tari-europene.