ROMÂNIA

Parlamentul României adoptă legi, moţiuni şi hotărâri. Legile sunt constituţionale (prin care se modifică Constituţia), organice şi ordinare[1]. Procedura de adoptare a legilor este aceeaşi în ambele Camere ale Parlamentului.

Etapele principale ale procedurii legislative sunt: iniţiativa legislativă, sesizarea Camerelor, examinarea proiectelor de lege în comisii parlamentare, dezbaterea în şedinţe plenare, votul, controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare şi promulgarea acestora de către Preşedintele României. În condiţiile prevăzute de Regulament, Camera Deputaţilor poate adopta proiecte de legi şi propuneri legislative în procedură obişnuită sau în procedură de urgenţă.

Iniţiativa legislativă

Iniţiativa legislativă aparţine Guvernului, deputaţilor, senatorilor, precum şi unui număr de 100.000 de cetăţeni cu drept de vot, în condiţiile prevăzute de Constituţie.

Sesizarea Camerelor

În temeiul art.75 din Constituţia României, republicată, Camera Deputaţilor se pronunţă în calitate de primă Cameră sesizată asupra proiectelor de legi şi propunerilor legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestora, precum şi asupra anumitor proiecte de legi organice, enumerate expres şi limitativ de Constituţie. Pentru proiectele de legi şi propunerile legislative de nivelul legilor ordinare, altele decât cele care privesc tratatele, acordurile internaţionale şi măsurile legislative ce rezultă din aplicarea acestora, precum şi pentru proiectele de legi organice, altele decât cele prevăzute de art.75 alin.(1) din Constituţie, Camera Deputaţilor se pronunţă în calitate de Cameră decizională.

Camera Deputaţilor ca primă Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile; pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile, iar pentru legile de aprobare a ordonanţelor de urgenţă de 30 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate şi se trimit Senatului în vederea dezbaterii şi adoptării.

Dezbaterea în comisii parlamentare

Proiectele de legi sau propunerile legislative se supun dezbaterii Camerei Deputaţilor cu avizul Consiliului Legislativ. După primirea şi înregistrarea acestora, Biroul permanent al Camerei le distribuie parlamentarilor şi le trimite comisiilor permanente pentru examinarea în fond sau pentru avizare.

După primirea proiectelor de legi sau a propunerilor legislative, deputaţii, grupurile parlamentare şi Guvernul pot face amendamente motivate în scris la proiectele sau propunerile legislative respective, potrivit regulamentului Camerei, iar acestea se supun examinării comisiilor competente.

Comisia permanentă sesizată în fond întocmeşte un raport care va propune adoptarea, adoptarea cu modificări sau respingerea proiectului de lege sau a propunerii legislative examinate şi va cuprinde amendamentele admise şi amendamentele respinse. Raportul se referă şi la avizele celorlalte comisii, avizul Consiliului Legislativ, punctul de vedere al Guvernului, precum şi la alte avize, dacă este cazul.

Raportul întocmit de comisia sesizată în fond se difuzează de către Biroul permanent membrilor Camerei şi Guvernului.

Proiectele de lege şi propunerile legislative, pentru care s-a întocmit un raport din partea comisiei sesizate în fond, se înscriu pe ordinea de zi a Camerei.

Dezbaterea în plen

După aprobarea ordinii de zi de către Cameră, proiectele de lege şi propunerile legislative se supun dezbaterii şi adoptării, în succesiunea în care ele au fost înscrise în ordinea de zi.

Derularea procedurii legislative în plenul Camerei comportă o dezbatere generală asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative şi o dezbatere pe articole dacă în raportul comisiei sesizate în fond există amendamente admise sau respinse.

Dezbaterea generală este precedată de prezentarea de către iniţiator a motivelor care au condus la promovarea iniţiativei legislative. Intervenţia iniţiatorului este urmată de prezentarea raportului comisiei permanente sesizate în fond. Raportul este prezentat de preşedintele comisiei sau de un raportor desemnat de aceasta. După prezentarea raportului, preşedintele de şedinţă acordă cuvântul deputaţilor, în ordinea înscrierii lor la cuvânt.

Iniţiatorul proiectului sau al propunerii legislative, preşedintele comisiei sesizate în fond sau raportorul acesteia au dreptul să ia cuvântul înainte de închiderea dezbaterii generale.

În faza dezbaterilor generale, nu pot fi propuse amendamente. Dacă în raportul comisiei se propune respingerea iniţiativei legislative, după încheierea dezbaterii generale preşedintele de şedinţă supune votului Camerei iniţiativa, sau votul poate fi dat şi într-o şedinţă specială de vot.

Dacă în raportul comisiei sesizate în fond există amendamente admise sau respinse, Camera trece la dezbaterea pe articole a iniţiativei legislative.

La discutarea articolelor pot lua cuvântul: deputaţii, reprezentantul Guvernului, iniţiatorul şi raportorul comisiei sesizate în fond. În luările de cuvânt, pot fi făcute doar amendamente ce privesc probleme de corelare tehnico-legislativă, gramaticale sau lingvistice.

Discutarea articolelor începe cu amendamentele depuse la comisii, admise şi respinse. În cazul în care amendamentele au consecinţe importante asupra proiectului de lege sau propunerii legislative, preşedintele de şedinţă poate hotărî trimiterea textelor în discuţie comisiilor sesizate în fond. Iniţiatorul amendamentului şi reprezentantul Guvernului au dreptul să fie ascultaţi în cadrul comisiei.

Camera se pronunţă prin vot distinct asupra fiecărui amendament, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Votarea proiectului de lege

Dacă există cvorum legal, proiectul de lege sau propunerea legislativă în ansamblu se supune Camerei spre adoptare în forma rezultată din dezbaterea pe articole. Proiectele sau propunerile de revizuire a Constituţiei se adoptă cu majoritate de cel puţin 2/3 din numărul membrilor fiecărei Camere. Legile organice se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere. Legile ordinare se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră.

Proiectele de legi şi propunerile legislative adoptate sau respinse de Camera Deputaţilor ca primă Cameră sesizată se semnează de preşedintele acesteia.

Proiectele de legi şi propunerile legislative adoptate sau respinse de Camera Deputaţilor ca primă Cameră sesizată se înaintează Senatului, în calitate de Cameră decizională, cu menţionarea prevederilor care ţin de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor, dacă este cazul. Guvernul va fi înştiinţat despre aceasta.

Legea adoptată de Camera Deputaţilor cu privire la care Senatul s-a pronunţat ca primă Cameră sesizată ori, după caz, în calitate de Cameră decizională pentru unele prevederi, semnată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de preşedintele Senatului, se comunică, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la secretarul general al Senatului, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. Dacă legea este adoptată în procedură de urgenţă, termenul este de două zile.

După împlinirea termenelor de mai sus legea se trimite, sub semnătura preşedintelui Camerei Deputaţilor, Preşedintelui României în vederea promulgării.

Controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare

Dacă se exercită dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale potrivit art.146 lit.a) din Constituţie cu privire la legea adoptată de Parlament, aceasta se trimite Curţii Constituţionale. În cazul în care Curtea declară neconstituţionalitatea legii sau a unor prevederi ale acesteia, Camera Deputaţilor reexaminează legea sau prevederile respective, în vederea punerii lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale, pe baza raportului Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi va cuprinde propuneri pentru eliminarea sau modificarea prevederilor declarate neconstituţionale prin decizia Curţii Constituţionale. Acesta se dezbate conform procedurii legislative obişnuite. Cu prilejul reexaminării, Camera Deputaţilor va efectua corelările tehnico-legislative necesare. Tratatul sau acordul internaţional declarat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat.

Promulgarea legilor de către Preşedintele României

Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire. Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.

Reexaminarea legii de către Camera Deputaţilor va avea loc în cel mult 30 de zile de la primirea cererii. Reexaminarea legii se efectuează, mai întâi, de Camera Deputaţilor dacă aceasta a fost prima Cameră sesizată. Cererea Preşedintelui României privind reexaminarea unei legi va fi examinată de comisia permanentă sesizată în fond cu proiectul de lege sau cu propunerea legislativă; aceasta va întocmi un raport în care va face propuneri cu privire la obiecţiile formulate în cererea de reexaminare.

Raportul comisiei împreună cu cererea de reexaminare se supun dezbaterii Camerei Deputaţilor după regulile procedurii legislative

Promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.

CEHIA

Parlamentul bicameral este format din Camera Reprezentanţilor şi Senat.

Iniţiativa legislativă aparţine deputaţilor, senatorilor, Guvernului sau adunărilor reprezentative ale colectivităţilor teritoriale autonome de rang superior. Guvernul analizează şi prezintă punctul său de vedere în legătură cu toate propunerile legislative.

La depunerea lor, iniţiativele legislative trebuie însoţite de o expunere de motive, care să cuprindă argumente pentru care este necesară o nouă reglementare, referiri la impactul economic şi social al propunerii, concordanţa cu reglementările europene şi prevederile constituţionale din Cehia.

Iniţiativele legislative sunt depuse la Preşedintele Camerei, care le  trimite Comisiei pentru organizarea Camerei.

Guvernul prezintă în scris punctul său de vedere şi îl transmite Preşedintelui Camerei. Dezbaterile se desfăşoară în trei faze. În cadrul primei faze are loc o dezbatere generală asupra propunerii (art.90 şi 91 din Regulamentul Camerei Deputaţilor). Termenul limită pentru încheierea acestei etape este de 60 de zile, dar Camera poate extinde sau reduce acest termen cu 20 de zile.

În etapa a doua iniţiatorul îşi va prezenta proiectul, după care Comisia sau comisiile cărora le-a fost încredinţat proiectul îşi prezintă punctul de vedere Preşedintelui şi recomandă Camerei aprobarea sau respingerea proiectului. Tot în decursul acestei faze se depun şi amendamentele şi alte propuneri venite din partea deputaţilor.

Faza a treia a dezbaterilor începe la 24 de ore după depunerea amendamentelor sau a altor propuneri venite din partea deputaţilor. În această etapă sunt permise propuneri de ordin tehnic, corectură gramaticală.

La finele procedurii de vot din Cameră, legile sunt trimise Senatului, excepţie făcând Legea bugetului de stat şi reglementările privind conturile anuale de încheiere bugetară, care sunt dezbătute şi votate numai de Cameră.

Senatul trebuie să adopte o rezoluţie în termen de 30 de zile de la data transmiterii proiectului, iar aceasta poate fi:

• • de aprobare sau respingere a proiectului;
  • de retrimitere la Camera Deputaţilor cu propuneri de amendamente;
  • de  anunţare a hotărârii că proiectul nu va fi supus dezbaterii.

Dacă proiectul nu se dezbate în termen de 30 de zile, textul este considerat aprobat.

În eventualitatea în care Senatul respinge legea, aceasta trebuie retrimisă la Cameră în termen de 10 zile (art.97 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor), pentru a fi supusă din nou la vot. Legea va fi adoptată cu majoritate simplă.

În cazul în care Senatul retrimite legea cu propuneri de amendamente în termen de maxim 10 zile, Camera Deputaţilor dezbate şi supune votului versiunea trimisă de Senat.

Legea este adoptată în forma propusă de Cameră, în cazul în care Senatul nu o supune dezbaterii în termen de 30 de zile.

În ceea ce priveşte legea electorală, legea privind principiile de funcţionare ale Camerelor, precum şi relaţiile dintre acestea şi organismele internaţionale şi legea privind funcţionarea Senatului, acestea trebuie adoptate de ambele Camere.

Legile sunt trimise spre semnare şi promulgare Preşedintelui Republicii.

Preşedintele poate restitui textul legii în termen de 15 zile de la data la care l-a primit, conform art.50 din Constituţie. Camera Deputaţilor trebuie să supună unui nou vot legea, iar dacă aceasta este susţinută cu majoritate de voturi, se consideră promulgată.

GERMANIA

Parlamentul german este bicameral, fiind compus din Adunarea Federală (Bundestag), ai cărei membri sunt aleşi prin vot universal, direct, liber, egal şi secret şi Consiliul Federal (Bundesrat) ai cărui membri sunt desemnaţi şi revocaţi de guvernele statelor federate (landuri)[2].

Iniţiativa legislativă

Potrivit Constituţiei, iniţiativa legislativă se poate exercita de Guvernul federal, precum şi de membrii celor două Camere ale Parlamentului.

Procedura legislativă ordinară

Derularea procedurii legislative diferă în funcţie de iniţiator (Guvern, Cameră inferioară sau Cameră superioară), precum şi de conţinutul proiectelor legislative supuse examinării. [3]

Depunerea şi trasmiterea proiectelor legislative

Guvernul federal înaintează proiectele de lege Bundesrat-ului. Depunerea proiectelor de lege la Bundesrat are mai mult un caracter protocolar şi de informare a Camerei superioare. În cazul propunerilor legislative ale Bundestag-ului, acesta deliberează direct asupra textului în cadrul primei lecturi (textul este trimis la Bundesrat pentru a doua lectură). Propunerile legislative ale Bundesratului sunt transmise Guvernului federal şi apoi la Bundestag. Originea unei iniţiative aparţine unui land sau mai multor landuri. Dacă acestea doresc ca Bundesrat-ul să introducă o propunere legislativă, depun o moţiune în acest sens, moţiune asupra căreia Bundesratul se pronunţă printr-o rezoluţie. Dacă textul propus de landuri este susţinut cu o majoritate absolută, acesta devine propunere legislativă a Camerei superioare.

Votul Bundestag-ului

După examinarea prealabilă de către Bundesrat (a proiectelor de lege guvernamentale) sau de către Guvern (a propunerilor legislative iniţiate de Bundesrat) sau imediat (a propunerilor legislative proprii), Bundestag-ul votează proiectele textelor în cauză (amendate atunci când este cazul). Preşedintele Bundestag-ului trimite textul votat la Bundesrat, pentru a doua lectură. În cazul în care Bundestag-ul respinge o propunere legislativă a Bundesrat-ului, nu poate fi sesizată comisia de mediere, respingerea fiind definitivă. Procedura aplicabilă propunerilor legislative ale Bundesrat-ului este relativ în defavoarea acestuia.

Deliberarea în cadrul Bundesrat-ului în a doua lectură

În a doua lectură, competenţa Bundesrat-ului diferă în funcţie de conţinutul proiectelor de lege.

Proiectele legilor de aprobare (care reprezintă aproape jumătate din legile federale), nu pot fi adoptate decât cu aprobarea expresă a Bundesrat-ului. Legea fundamentală precizează care sunt legile care necesită aprobarea Bundesrat-ului: legile privind modificarea Constituţiei; legile referitoare la bugetele statelor federate; legile care vizează autonomia organizaţională şi administrativă a statelor federate; legile privind transferul de suveranitate către UE. Aceste sunt proiecte consensuale, pentru care Bundesrat-ul deţine un drept absolut de veto.

Examinarea proiectelor în a doua lectură în cadrul Bundesrat-ului poate avea următoarele rezultate: textul votat de Bundestag este adoptat integral de Bundesrat (legea fiind definitiv adoptată); textul votat de Bundestag este respins de Bundesrat. Bundestag-ul sau Guvernul au competenţa de a sesiza comisia de mediere, în caz contrar, textul fiind definitiv respins; Bundesrat-ul nu aprobă textul în întregime, nu îl respinge şi solicită convocarea comisiei de mediere. În cel de-al doilea şi al treilea caz, soarta definitivă a textului se hotărăşte la a treia lectură, în funcţie de rezultatele obţinute de comisia de mediere.

În ce priveşte legile care pot face obiectul unui opoziţii (toate legile care nu sunt legi de aprobare), influenţa Bundesratului este mai redusă. Dacă acesta aprobă, în a doua lectură, textul votat de Bundestag, legea este definitiv adoptată. În caz contrar, Bundesratul are obligaţia de a solicita reunirea comisiei de mediere.

Proceduri legislative speciale

▪ Starea de necesitate legislativă

În cazul în care moţiunea de încredere solicitată de Cancelarul federal nu este aprobată de majoritatea membrilor Bundestag-ului, iar Cancelarul nu cere dizolvarea Bundestag-ului, Preşedintele federal poate, la cererea Guvernului federal şi cu aprobarea Bundesrat-ului, să declare stare de necesitate legislativă pentru un proiect de lege declarat urgent de către Guvern şi respins de Bundestag. Dacă, după declararea stării de necesitate legislativă, Bundestag-ul respinge din nou proiectul sau îl adoptă într-o formă considerată de Guvernul federal ca inacceptabilă, proiectul se consideră definitiv adoptat dacă Bundesrat-ul îl aprobă.

▪ Dispoziţii speciale în materie bugetară

Proiectele de lege privind bugetul şi proiectele legilor rectificative ale bugetului sunt transmise concomitent Bundesrat-ului şi Bundestag-ului.

▪ Starea de război (de apărare)

Pentru ca Bundestag-ul să poată declara că teritoriul federal este supus unei agresiuni armate sau că o astfel de agresiune este iminentă, se solicită aprobarea Bundesrat-ului. Proiectele de lege ale Guvernului federal referitoare la declararea stării de război sunt trimise simultan la Bundesrat şi Bundestag, cele două Camere deliberând imediat, în comun, asupra acestora.

FINLANDA

Parlamentul unicameral îşi desfăşoară activitatea în baza prevederilor Constituţiei Finlandei, a Legii organice a Parlamentului, adoptată la 13 ianuarie 1928 şi a Regulamentului Parlamentului, adoptat la 19 decembrie 1927. Parlamentul este compus din 200 de membri, aleşi pentru un mandat de 4 ani prin vot direct, proporţional şi secret.

În ceea ce priveşte procesul legislativ, în Finlanda se menţine sistemul – valabil în aproape toate statele europene – ca proiectele de legi să fie mai întâi dezbătute şi prezentate plenului cu avizul comisiilor de specialitate.

Iniţativa legislativă aparţine membrilor Parlamentului şi Guvernului. Propunerile legislative sunt prezentate Parlamentului, sub formă de proiecte de lege de către Guvern sau parlamentari. În practică, marea majoritate a amendamentelor legislative sau a proiectelor de legi sunt introduse de Guvern.

Adoptarea proiectelor de legi presupune trei lecturi. Prima lectură include comunicarea rapoartelor comisiilor specializate, dezbaterea acestora şi posibilitatea ca deputaţii să se pronunţe asupra proiectului de lege.

A doua lectură cuprinde o dezbatere a proiectelor articol cu articol, pe baza propunerilor Marii Comisii. În această fază a dezbaterilor, proiectele pot fi modificate, retransmise Marii Comisii sau poate fi solicitat un nou aviz din partea comisiei de specialitate.

A treia lectură are loc cel mai târziu la 3 zile după terminarea celei de a doua, când proiectul este supus la vot. El poate fi adoptat fără modificări, aşa cum a fost dezbătut în cadrul celei de a doua lecturi, sau poate să fie respins. O particularitate a sistemului finlandez constă în aceea că un proiect de lege, chiar adoptat cu majoritate, poate fi „lăsat în aşteptare”, la cererea unei treimi din numărul membrilor Parlamentului. În această situaţie, propunerea legislativă va fi examinată din nou, într-o şedinţă a viitorului Parlament (Legea nr.818 din 28 august 1922).

După adoptarea de către Parlament, legea este supusă Preşedintelui Republicii spre promulgare, acesta putând solicita avizul consultativ al Curţii Supreme sau al Curţii Administrative Supreme, în raport cu natura problemelor ce formează obiectul legii. În cazul în care Preşedintele nu promulgă legea, aceasta va intra totuşi în vigoare dacă este adoptată fără modificări de către membrii unui alt Parlament nou ales, cu majoritatea absolută a voturilor exprimate.

Dacă Preşedintele nu aprobă o lege în interval de trei luni de la data primirii sale, se consideră că se refuză aprobarea ei (art.19 din Legea organică a Parlamentului).

[1] http://diasan.vsat.ro/pls/dic/site.page?den=introcd1-i

[2] http://www.cdep.ro/infoparl/dip.studiu?par1=2009&par2=11214

[3] Legea fundamentală prevede expres legile de aprobare (care necesită aprobarea Bundesrat-ului): legile de modificare a Constituţiei; legile care privesc resursele financiare ale landurilor; legile referitoare la autonomia organizaţională şi administrativă a landurilor; legile privind transferurile de suveranitate către Uniunea Europeană.