În opinia lui P. Roubier, toate drepturile de proprietate industrială sunt “drepturi de clientelă” (1). Drepturile de clientelă se caracterizeaza printr-o exclusivitate, un monopol. Ele constituie, alături de drepturile personale şi reale, o a treia categorie de drepturi. Drepturile de clientelă diferă de drepturile personale, deoarece sunt opozabile erga omnes.

Într-adevăr, brevetul poate interzice oricui fabricarea produsului protejat sau utilizarea procedeului acoperit de brevet. În acelaşi fel, titularul mărcii poate să se opună ca oricare concurent să utilizeze acelaşi semn pentru a desemna un produs asemănător. Titularul unui drept de proprietate industrială poate deci să opună dreptul său „erga omnes”. Dar drepturile de proprietate industrială nu sunt totuși drepturi reale. Ele nu sunt drepturi reale, deoarece au o durată relativ scurtă; nu sunt perpetue.

Roubier, împingând mai departe analiza, a propus să se facă distincţia în interiorul familiei drepturilor de clientelă a unui grup de drepturi pe care le-a calificat ca „intelectuale”. Brevetele de invenţie, precum şi drepturile aferente modelelor şi desenelor industriale, provenind dintr-un act de creaţie intelectuală, sunt drepturi intelectuale. Drepturile asupra semnelor distinctive nu intră în această categorie căci ele nu implică nici un efort creator (2).

Această teorie a suscitat unele rezerve. I se reproșează a fi fundamentată exclusiv pe funcţia drepturilor de proprietate. Dacă Roubier le-a calificat drepturi de clientelă, s-a pornit de la constatarea că aceste prerogative realizau asupra unei clientele o influenţă originală în raport cu drepturile de proprietate sau de creanţă.

Ori definiţia drepturilor de proprietate industrială trebuie să se bazeze pe analiza conţinutului acestor drepturi. Acesta este demersul care a fost urmat de M. Mousseron şi care i-a permis să demonstreze că dreptul brevetului nu este altceva decât un drept de proprietate, un „drept de proprietate incorporală” (3). Aceeaşi calificare este adecvată tuturor drepturilor de proprietate industrială, așa cum o confirmă legislativul şi jurisprudenţa.

Brevetul joacă astfel un rol important în circulaţia informaţiilor ştiinţifice şi tehnice, şi contribuie astfel la îmbogăţirea patrimoniului tehnologic al societăţii (4).

Marca constituie un minunat instrument de cucerire a pieţelor, datorită în special dezvoltării mijloacelor care permit publicitatea. Ea este, şi rămâne, singurul instrument care permite să se distingă un produs de alte produse similare.

Pentru ţările în curs de dezvoltare, se pare că industrializarea este un imperativ comun şi pentru multe dintre ele o vie şi presantă aspiraţie. Trecerea lor la stadiul industrial postulează pentru ele împrumuturi masive de tehnologii străine.

I. Protecţia juridic ă conferit ă prin brevetele de invenţie în temeiul Legii nr . 64/1991 privind brevetele de invenţie

După cum remarca Dr. Yolanda Eminescu4, în intenţia legiuitorului această lege reprezintă o întoarcere la principiile fundamentale ale primei noastre legi în acest domeniu, legea din 1906, care a pregătit aderarea României la Convenţia de la Paris şi totodată o încercare de aliniere la legislaţiile moderne, prin luarea în considerare a transformărilor intervenite în dreptul de proprietate industrială, transformări de cele mai multe ori, ignorate deliberat.

A. Titlurile de protecţie a invenţiilor

În România, protecţia juridică se realizează prin brevet, dar titlul de protecţie mai poate fi certificat de autor sau de inventator. Aceste titluri au rolul de a asigura o ocrotire specifică invenţiei sau de a asigura drepturile inventatorilor asupra invenţiilor realizate.

Dacă se are în vedere prima încercare legislativă pentru protejarea drepturilor ce decurg din activitatea creatoare ce stă la baza emiterii unui titlu de protecţie a invenţiilor, a fost instituit prin Legea nr. 62/1974 un certificat, ca titlu de protecţie, în situaţia în care invenţia era brevetată de unitate. În această situaţie, inventatorul avea dreptul la eliberarea unui certificat de inventator.

Spre deosebire de brevet, acest certificat de invenţie nu era un titlu de protecţie a invenţiei, ci un titlu prin care se recunoştea inventatorului calitatea de autor al invenţiei şi drepturile ce decurgeau din această calitate.

În prezent, prin reglementările din Legea nr. 64/1991 legiuitorul a renunţat la acest certificat, iar în situaţia în care titularul brevetului este unitatea, inventatorul va primi un duplicat al brevetului de invenţie.

Certificatul este folosit ca titlu de protecţie a invenţiei în Franţa, unde legea din 1968 prevede 3 titluri de protecţie:

A – brevet de inventator – asigură o protecţie timp de 20 de ani de la data constituirii depozitului cu condiţia achitării taxelor anuale;
B – certificat de utilitate – mic brevet ce acordă o protecţie de 6 ani;
C – certificat adiţional – conferit pentru elementele de perfecţionare.

În legislaţia ţărilor vecine a existat un certificat de autor, inventatorul având un drept de opţiune între acesta şi brevet.

B. Brevetul ca titlu de protecţie

Cuvântul brevet provine din latinescul „brevis” ceea ce înseamnă scurt, puţin, mic.

În Roma antică – nota brevis însemna menţiunile succinte pe care cei însărcinaţi le făceau despre discursurile oratorilor în senat.

În legea franceză din 1791 apare denumirea de brevet, care va fi preluată şi de legea italiană – 1855, de legea spaniolă – 1878, de legea portugheză – 1896.

Astăzi, patent înseamnă brevet, având semnificaţia de titlu de protecţie a invenţiei.

Convenţia de la Paris din 1883 a folosit pentru prima oară într-o convenţie internaţională denumirea de brevet.

În ceea ce priveşte invenția brevetabilă, legea nu îi dă o definiţie concisă, ea doar precizând anumite condiţii de fond pozitive şi negative ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru eliberarea brevetului. Astfel, potrivit art. 7, un brevet poate fi acordat cu condiţia ca invenţia să fie nouă, să implice o activitate inventivă şi să fie susceptibilă de aplicare industrială.

Sistemul protecţiei, potrivit dispoziţiilor legale, este fundamentat pe conceptul de noutate absolută în timp şi în spaţiu, apreciat în raport de stadiul tehnicii mondiale. Stadiul tehnicii, definit de lege, cuprinde toate cunoştinţele care au devenit accesibile publicului printr-o descriere scrisă sau orală, prin folosire sau prin orice alt mijloc, pâna la data depozitului cererii de brevet de invenţie sau a priorităţii recunoscute. Noţiunea de public nu include persoanele legal sau contractual obligate a păstra secretul informaţiilor ce le deţin în legătură cu invenţia, cum ar fi de exemplu examinatorii din cadrul O.S.I.M. care analizează invenţia pentru care s-a cerut protecţia.

Stadiul tehnicii cuprinde, de asemenea, conţinutul cererilor depuse la O.S.I.M. şi al cererilor internaţionale sau europene desemnând România, aşa cum acestea au fost depuse, care au o dată de depozit sau de prioritate recunoscută, anterioară datei depozitului cererii de brevet de invenţie sau a priorităţii recunoscute.

II. Obţinerea brevetului de invenție – protecţie efectivă a drepturilor de inventator

Spre deosebire de dreptul de autor, în domeniul proprietăţii industriale, protecţia juridică este legată de îndeplinirea unor condiţii de fond şi de formă prevăzute de lege.

În privinţa invenţiilor, legea prevede procedura de obţinere a brevetului în capitolul III., referitor la înregistrarea, publicarea şi examinarea cererii de brevet, eliberarea brevetului.

Această procedură se desfăşoară în faţa OSIM şi cuprinde mai multe etape, care sunt detaliate în regulamentul de aplicare a legii (M. Of. nr. 348 din 2003, H.G. nr. 499/2003).

A. Redactarea cererii de eliberare a brevetului

Este operaţia de întocmire a înscrisului pretins de lege prin care solicitantul, personal sau prin mandatar, solicită la OSIM eliberarea brevetului.

Cererea de eliberare a brevetului se completează pe formular tipizat şi în limba română. Dacă sunt mai mulţi solicitanţi, aceştia vor trebui să-şi menţioneze numele, domiciliul şi cetăţenia pe cererea- tip, iar dacă este o persoană juridică, în cerere se va menţiona pe lângă elementele de identificare ale persoanei juridice şi numele şi prenumele conducătorului societăţii.

Pe lângă cerere, solicitantul va trebui să mai depună descrierea invenţiei, revendicările şi desenele explicative, dacă acestea sunt necesare. Toate aceste documente alcătuiesc depozitul naţional reglementar.

Revendicările determină întinderea protecţiei conferite prin brevet, şi acestea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
– să definească în termeni tehnici obiectul pentru care se solicită protecţie;
– să indice elementele tehnice ale invenţiei, care trebuie să se bazeze în întregime pe descrierea invenţiei;
– revendicările pot fi independente sau dependente şi trebuie să asigure protecţia invenţiei în limitele pentru care aceasta poate fi finalizată cu aceleaşi efecte tehnice; să constituie elemente noi, suficient de conturate, astfel încât să asigure reproducerea invenţiei.

Dacă cererea de brevet conţine desene explicative, toate elementele tehnice menţionate într-o revendicare vor fi însoţite de semnele de referinţă respective. Desenele sunt necesare în măsura în care contribuie la înţelegerea invenţiei şi a elementelor de noutate ce o caracterizează.

Pe lângă aceste documente care alcătuiesc depozitul naţional reglementar, solicitantul de brevet de invenţie este obligat să depună şi alte documente care nu condiţionează data depozitului naţional reglementar, dar care sunt necesare:
– rezultatul invenţiei, care indică domeniul tehnic căruia îi aparţine;
– procura, în cazul în care depunerea cererii se face prin mandatar autorizat, sub semnătură privată la înregistrarea cererii sau într-un termen de 3 luni de la data depozitului;
– actul de prioritate, care este data primului depozit al cererii de brevet, indiferent de autoritatea naţională competentă la care s-a făcut depozitul cererii în condiţiile Convenţiei de la Paris.

Persoanele fizice şi juridice străine ale statelorpărţi la convenţiile la care România este parte, precum şi resortisanţii acelor state sau succesorii lor în drepturi beneficiază de un drept de prioritate cu începere de la data primului depozit, dacă solicită, în termen de 12 luni de la această dată acordarea unui brevet pentru aceeaşi invenţie.

Este admisă într-o cerere de brevet invocarea unor priorităţi multiple, cu condiţia respectării unităţii invenţiei şi a termenului de prioritate.

B. Invocarea priorităţii

Invocarea priorității unei invenţii într-o cerere de brevet se poate face şi în baza unui depozit creat în urma expunerii produsului, conform invenţiei, într-o expoziţie internaţională organizată în România sau în statele membre ale convenţiilor la care România este parte, dacă cererea de brevet este depusă în termen de 6 luni de la data introducerii în expoziţie a produsului.

III. Cate gorii de priorităţi

1. Prioritatea de expoziţie

În vechea reglementare, prin art. 9 din lege, divulgarea invenţiei nu era luată în considerare dacă aceasta intevine în intervalul de 6 luni înaintea datei de depozit a cererii de brevet și dacă rezultă direct sau indirect ca urmare a:
a) unui abuz evident în privința solicitantului sau
b) faptului că solicitantul a expus invenţia într- o expoziţie internaţională oficială sau oficial recunoscută, organizată în statele părţi la tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte.

În prezent, dispoziţiile art. 9 au fost abrogate, iar în consecinţă nu mai poate fi invocat în mod valabil un drept de prioritate de expoziţie, drept ce era instituit de vechea reglemetare. În această situaţie, se pune problema aplicabilităţii şi invocării acestui drept şi a temeiului legal în baza căruia este invocat. Se poate discuta în acest caz de o pierdere a posiblităţii invocării priorităţii de expoziţie?

Apreciez că nu poate fi acceptată o asemenea opinie, deoarece, deşi nu mai este expres prevăzută de lege, prioritatea de expoziţie poate fi invocată şi susţinută prin analiza dreptului de divulgare, drept în care, potrivit noii reglemetări, este introdusă şi prioritatea de expoziţie (6).

De asemenea, prin dispoziţiile art. 21 din lege era stabilit că prioritatea poate fi invocată într-o cerere de brevet de invenţie, ca urmare a expunerii obiectului invenţiei într-o expoziţie internaţională oficială sau oficial recunoscută, organizată în statele membre ale Convenţiei de la Paris şi Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi este recunoscută de la data introducerii acestuia în expoziţie, cu condiţia ca o cerere de brevet de invenţie să fie depusă în termen de 6 luni de la data introducerii obiectului invenţiei în expoziţie.

Prin această dispoziţie se permite expunerea în expoziţie a unor invenții, fără ca aceasta să fie considerată distructivă de noutate, cu consecinţa ca noutatea invenţiei se apreciază la data expunerii invenţiei în expoziţie, şi nu la data constituirii depozitului naţional reglementar.

În reglemetarea actuală, se pot avea în vedere doar dispoziţiile art. 11 din lege, care reprezintă o prelucrare fină a art. 9 din vechea reglementare. Acesta instituie dreptul de divulgare, care poate apărea în aceleaşi condiţii ca cele stipulate în vechea reglementare.

Prin prioritatea de expoziţie, aşa cum este reglementată în art. 44 din Regulamentul Consiliului European nr. 6/2002, se prevede că în cazul în care solicitantul unui desen sau model comunitar înregistrat a divulgat produsele în care a fost integrat desenul sau modelul sau cărora li s-a aplicat desenul sau modelul respectiv în cadrul expoziţiilor internaţionale oficiale sau recunoscute în mod oficial în sensul Convenţiei privind expoziţiile internaţionale semnate la Paris în 22 noiembrie 1928, poate să se prevaleze de dreptul de prioritate în sensul art. 43 începând cu data primei divulgări a produselor, cu condiţia să depună cererea în termen de şase luni de la data primei divulgări a produselor respective. Orice solicitant care doreşte să se prevaleze de prioritate potrivit celor menționate anterior trebuie, în condiţiile stabilite de regulamentul de aplicare, să facă dovada că a prezentat în cadrul expoziţiei produsele în care a fost integrat desenul sau modelul sau cărora li s-a aplicat desenul sau modelul respectiv. O prioritate de expunere acordată într-un stat membru sau într-o ţară terţă nu prelungeşte termenul de valabilitate a priorităţii prevăzut în art. 41.

Astfel, putem ajunge la concluzia că prioritatea de expoziţie, în condiţiile în care şi-a pierdut reglementarea expresă ce îi conferea o anumită certitudine şi aplicabilitate directă, ea mai poate fi invocată în mod valabil prin aplicarea directivelor Europene şi a Convenţiei de la Paris, care conferă persoanei ce a divulgat un desen sau model comunitar sau un produs în care a integrat desenul sau modelul, sau cărora li s-a aplicat desenul sau modelul respectiv în cadrul expoziţiilor internaţionale oficiale sau recunoscute în mod oficial în sensul Convenţiei privind expoziţiile internaţionale semnate la Paris în 22 noiembrie 1928, dreptul de a invoca prioritatea de expoziţie.

De asemenea, prioritatea de expoziţie mai poate fi analizată şi în corelaţie cu prioritatea conferită prin Legea nr. 8/1996 a drepturilor de autor.

Astfel, art. 10 din legea sus menţionată prevede “Autorul unei opere are următoarele drepturi morale: a) dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţă publică;”

În acest mod îi este conferit titularului creaţiei de a dispune în ce fel doreşte de creaţia sa şi de a o utiliza în ce mod doreşte.

Deosebirea dintre natura dreptului de divulgare în materia dreptului de autor şi cea a protecţiei invenţiei o reprezintă efectele ce rezultă din dreptul de divulgare.

În materia drepturilor de autor, dreptul de divulgare duce la naşterea efectivă a dreptului sau şi a tututor efectelor ce decurg din recunoaşterea acestui drept. Spre deosebire de acesta, în cazul protecţiei invenţiilor, dreptul de divulgare nu este contitutiv de drepturi, ci îi oferă solicitantului posibilitatea de a obţine o protecţie valabilă în ciuda faptului că invenţia sa a fost expusă anterior în cadrul unei expoziţii internaţionale oficiale sau recunoscute în mod oficial în sensul Convenţiei privind expoziţiile internaţionale semnate la Paris în 22 noiembrie 1928.

De asemenea, nu putem să avem în vedere în materia protecţiei invenţiilor dreptul de retractare, care reprezintă contraponderea dreptului de divulgare. În materia protecţiei dreptului de autor el constituie un drept distinct, a cărui soartă nu este indisolubil legată de cea a dreptului de divulgare, lucru care apare cu evidenţă în cazul operelor postume.

Dreptul de retractare nu a fost prevăzut în reglementarea anterioară , dar art. 10 lit. e din Legea nr. 8/1996 prevede în mod expres acest drept: „e) dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare, prejudiciaţi prin exercitarea retractării.”

În cazul protecţiei invenţiilor, dreptul de retractare poate fi comparat cu alegerea persoanei care a utilizat invenţia în cadrul expoziţiilor internaţionale oficiale sau recunoscute în mod oficial în sensul Convenţiei privind expoziţiile internaţionale semnate la Paris în 22 noiembrie 1928, de a solicita ulterior acestei expunerii, brevetul de invenţie (7).

Această opţiune nu poate fi avută în considerare în situaţia în care invenţia, deşi expusă în cadrul unor expoziţii internaţionale oficiale sau recunoscute în mod oficial în sensul Convenţiei privind expoziţiile internaţionale semnate la Paris în 22 noiembrie 1928, va fi brevetată pe numele unităţii. În această situaţie, dreptul de retractare aparţine unităţii, şi nu inventatorului, acesta putându- se prevala de acest drept doar în situaţia în care unitatea nu respectă termenul legal de depunere a cererii de brevetare.

De asemenea, tot în acest cadru trebuie analizată şi cererea de revocare, care pentru a putea fi invocată, va cuprinde expunerea motivelor şi documentelor în susţinere, nerespectarea condiţiilor de formă şi procedură.

Contestaţiile şi cererile de revocare se soluţionează de comisia de reexaminare formată din alte persoane decât cele care au examinat cererea în fond. Unul dintre membrii acestei comisii este consilierul juridic al OSIM.

Comisia poate hotărî:
a – Admiterea contestaţiei sau cererii de revocare, dispunând acordarea brevetului de invenţie ori respingerea cererii sau trimiterea cauzei de reexaminare în serviciul de specialitate al OSIM.
b – Respingerea contestaţiei sau cererii de revocare.

Hotărârile de respingere, luate de comisia de reexaminare, pot fi atacate la Tribunalul municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare.

OSIM poate proceda din oficiu la revocarea hotărârilor sale pentru neîndeplinirea prevederilor legii, dar numai până la comunicarea hotărârii.

2. Prioritatea de depozit național reglementar

Prin art. 14 din lege este menţionat faptul că cererea de brevet de invenţie conţinând datele de identificare a solicitantului, însoţită de descrierea invenţiei, de revendicări şi, dacă este cazul, de desene explicative, toate redactate în limba română, se depune la O.S.I.M. şi constituie depozitul național reglementar. Conform art. 17, depozitul cererii conferă un drept de prioritate cu începere de la data acestuia sau de la data priorităţii invocate şi recunoscute faţă de orice alt depozit privind aceeaşi invenţie având o dată de depozit sau de prioritate ulterioară.

Cererea de brevet de invenţie se înscrie în Registrul Naţional al cererilor de brevet depuse, fiind secrete până la momentul publicării datelor din acest registru în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

3. Prioritatea unionistă

Este reglementată în art. 20 din lege, care prevede că persoana sau succesorul său în drepturi, care a depus o cerere de brevet de invenţie, model de utilitate ori certificat de utilitate într-un stat parte la Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale sau pentru un membru la Organizația Mondială a Comerțului beneficiază, pentru a efectua depunerea unei cereri de brevet, pentru aceeași invenţie, de un drept de prioritate pe o perioadă de 12 luni calculată de la data de depozit a primei cereri. Textul legal transpune o normă cu caracter unionist din Convenţia de la Paris (art. 4), fiind extinsă şi la normele din anexa 1 C a Acordului de la Marrakech, ce se referă la drepturile de proprietate intelectuală legate de comerţ (T.R.I.P.S.).

Dreptul de prioritate se întemeiază pe o ficţiune, deoarece recunoaşte timp de 12 luni, ca dată a cererilor de brevet depuse în orice ţară a Uniunii de la Paris sau parte la Convenţia de la Marrakech, ulterior unui prim depozit efectuat, data primului depozit.

4. Prioritatea naţională internă

Potrivit art. 21 din lege, dacă într-un termen de 12 luni de la data de depozit a unei cereri de brevet de invenţie acordate de OSIM este depusă o cerere de brevet de invenţie ulterioară, de către solicitantul cererii anterioare sau de către succesorul său în drepturi, atunci în cererea ulterioară poate fi revendicat un drept de prioritate pentru aceeaşi invenţie. Prioritatea internă poate fi revendicată odată cu depunerea cererii ulterioare sau într-un termen de două luni de la data depunerii acestei cereri.

Note

(1) P. Roubier, Le droit de la propriété industrielle, t. 1, 1952, n° 9 et s., p. 86 et s.; Rev. Trim. Dr. Civ., 1935, 228 et s.
(2) P. Roubier, Le droit de la propriété industrielle, t. 1, 1952, n° 22, p. 98 et s.
(3) J.-M. Mousseron, Contribution à l’analyse objective du d roit du breveté d’invention, 1960, n° 247 et s., p. 272 et s.
(4) A. Bouju, Le jour où les brevets d’invention cesseront d’être déposés, in Mélanges Bastian, t. 2, Droit de la propriété industrielle, Lib. Tech. P. 169.
(5) Dr. Yolanda Eminescu, Regimul juridic al creaţiei intelectuale. Comentariul Legii brevetelor de invenţie, Ediţia a II-a, Ed. Lumina Lex 1997, p. 7.
(6) Otilia Calmuschi – Dreptul Proprietăţii Intelectuale, Ed. Titu Maiorescu, Bucureşti 2004, pg. 20 -24
(7) Dr. Yolanda Eminescu, Regimul juridic al creaţiei intelectuale. Comentariul Legii brevetelor de invenţie, Ediţia a II-a, Ed. Lumina Lex 1997, p. 7.