Marginalismul

Se sprijina pe teoria subiectiva a formarii valorii si a preturilor care pune la baza lor concepte de utilitate marginala.Utilitatea marginala reprezinta utilitatea ultimei unitati consumate dintr-un bun avand tendinta de scadere atunci cand se consuma unitati succesive din bunul respectiv nevoia specifica ajungand sa fie saturata.

Marginalistii au realizat cu preponderenta o analiza microeconomica de natura matematica(calcul marginal,grafice etc.)si de natura psihologica prin studierea comportamentului uman.

Iau nastere 3 scoli:

Scoala psihologica de la Viena sub conducerea lui Karl Menger

Scoala matematica de la Lausanne (Leon Walrs)

Scoala de la Cambridge (Alfred Marshall)

Fondatori ai liberalismului

Un alt sens care i se mai atribuie liberalismului este cel de doctrina politica si economica aparuta în epoca de ascensiune a burgheziei industriale, când aceasta lupta împotriva aristocratiei feudale pentru cucerirea puterii, care tindea sa largeasca dreptul de vot si sa admita, în anumite limite, libertati democratice.

Fondatori ai liberalismului

Între cele doua razboaie mondiale putem vorbi de două curente principale ce se propagă în sânul liberalismului, doua fatete ale neoliberalismului:

1. Liberalismul social

2. Liberalismul neoclasic.

Acest clivaj se va menţine şi în perspectiva liberalismului contemporan.

Neoliberalism

Prin neoliberalism este desemnat un concept filosofico-social şi politico-economic care se bazează, printre altele, pe liberalismul clasic şi pe teoria neoclasică şi care urmăreşte minimizarea influenţelor statului asupra evenimentelor economice. Spre deosebire de laisse-faire-ul liberalismului clasic se consideră necesară intervenţia regulatorie a statului pentru garantarea pieţelor funcţionale.

Politică economică liberală orientată înspre stabilitate monetară sau înspre un stat suplu, şi sunt, în general, împotriva statului social sau al statului prosper.

Liberalismul neoclasic

Întregului eşafodaj al liberalismului bunăstării i s-a opus, permanent şi constant, liberalismul neoclasic, sau liberalismul de orientare profund concurenţială, cel care se               bazează exclusiv pe libertate împotriva egalităţii şi egalizării, de orice fel.

Acest tip de liberalism nu diferă prea mult de modelul secolului al XIX-lea, având ca obiectiv dezvoltarea şi bunăstarea prin întărirea concurenţei libere dintre cetăţeni.

El este adeptul unui capitalism total, în care statul se implică doar ca un regulator al pieţei (având în sarcină numai sistemul normativ – justiţia – şi cel punitiv) şi nici într-un caz în reglarea societăţii. Reglarea societăţii este văzută ca un abuz de putere şi deci o limitare a libertăţii individuale, considerată bunul suprem al ordinii capitaliste. Deşi a beneficiat de doctrinari şi teoreticieni de primă mână (cum ar fi Hayek, Friedman şi alţii) acest tip de liberalism a fost perceput multă vreme ca un exerciţiu intelectual, iar de ideologii socialişti ca premisa fundamentală pentru fascism.

Liberalismul neoclasic

În anii ‘60-70 el nu avea aproape nici un adept, fiind considerat mult prea de dreapta şi chiar depăşit. Din acest motiv, titulatura sa a fost deseori aceea de neoconservatorism sau chiar de conservatorism contemporan.

Însă, în anii ’80 acest tip de ideologie, şi în special în partea sa economic-monetaristă, a reuşit prin doi politicieni de marcă (Margaret Thatcer şi Ronald Reagan, urmaţi apoi de Helmuth Kohl) să se impună ca o ideologie de succes. Mai mult ea a devenit apoi şi ideologia oficială a globalizării până prin anii ‘97-98 (anii începutului recesiunii globale).

W.S.Jevons(1835-1882)

Despre W.S Jevons se poate spune ca a reusit sa reuneasca elementele disparate despre teoria utilitatii intr-o teorie coerenta asupra valorii si schimbului.

Teoria economiei politice(1871) este lucrarrea sa principala.Desigur,limitele acesteia apar imediat:in timp ce este analizata latura “cererii”,latura “ofertei” nu apare deloc.Nu este mai putin adevarat ca deschiderile infaptuite de Jevons,alaturi de lucrarile lui Menger si Walras,vor pune bazele a ceea ce se cunoaste sub numele de ”revolutia marginalista”.

Carl Menger(1840-1921)

Carl Menger este fondatorul scolii austriece.Teoria sa asupra valorii a fost dezvoltata in prima sa lucrare, “Grundatze der Volkwirtschafts Lehre” publicata in acelasi an cu lucrarea lui Jevons, “Teoria economiei politice”-1871.La fel ca si Jevons,Menger plaseaza individul in centrul problemelor economice.Insa,pentru el,acest lucru este o simpla necesitate metodologica: nici o referinta etica sau filosofica nu ii este necesara.Prin urmare, el incerca sa construiasca o teorie subiectiva a valorii, independenta de orice referire la utilitarism sau hedonism.

Leon Walras si echilibrul general

Opera lui Walras este, alaturi de cea a lui Jevons si Menger,cea de-a treia sursa a marginalismului.Totusi, desi se va dovedi mai tarziu ca fiind cea mai fecunda dintre ele,totusi la vremea respetiva ea va fi cea mai prost primita.Este vorba de ambitioasa lucrare “Elementele de economie politica pura”(1874-1877).Ambitia lui Walras consta in construirea,pas cu pas,de la simplu la complex, de la abstract la “real”, a unui model complet de echilibru general al economiei.Pornind de la o economie ce presupune schimbul a doua bunuri,el o va generaliza la “m” bunuri,iar apoi, introducand productia, el formuleaza teoria preturilor pentru factorii de productie, apoi cea a preturilor capitalurilor si, in fine, teoria creditului, economisirii si banilor.

J.B. Clark si productivitatea marginala

Lucrarea lui J.B.Clark, “Distributia avutiei” (1899) poate fi considerata ca o prima lucrare majora publicata in Statele Unite. Aportul sau esential consta in aplicarea principiilor marginalismului problemelor de distributie.Acest lucru este, fara indoiala, o eroare pentru ca reduce analiza la un aspect tehnic. Aceasta pentru ca, pe de o parte, nici celelalte probleme nu sunt de neglijat, iar pe de alta parte, pentru ca teoria lui Clark a fost dezvoltata in functie de preocupari particulare ce vizau indeosebi justitia distributiei. Totodata, teoria productivitatii marginale, inainte de a fi dezvoltata magistral de catre Clark, aparuse deja in lucrarile lui Marshall, Edgeworth si mai ales A.H. Wicksteed(1844-1927) in cunoscuta sa lucrare “Eseu asupra coordonarii distributiei” (1894).

Legatura intre utilitatea marginala si cerere

Rationamentul lui a decurs din urmatoarea logica: intrucât consumul fiecarei unitati suplimentare de bun aduce un spor descrescator de utilitate, individul nu va fi predispus sa plateasca acelasi pret pentru diferite cantitati de bun. Cu cât cantitatea bunului cumparat este mai mare, cu atât utilitatea ultimei lui unitati este mai mica, pretul platit de individ fiind mai mic si el. Deci, curba cererii desemneaza o functie descrescatoare fata de pret.

Concluzii

Revolutia marginalista a condus la o revedere radicala a obiectului,metodelor de cercetare si chiar a denumirii teoriei economice, doctrina neoclasica, generata de ea, constituind o reactie intelectuala fata de doctrina liberalismului clasic.

Elementele de comunitate intrurmatoarelee doctrina clasica si cea neoclasica pot fi reduse la : individualism metodologic, concurenta perfecta, autoreglarea economiei, interventia minimala a statului in economie.

Neoclasicii au introdus un nou obiect de studiu a teoriei economice – alocarea eficienta a resurselor disponibile, si noi subiecti de studiu – consumatorii si producatorii cu interese interdependente.

Bibliografie :

Ciulbea T. – Doctrine economice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1995

Heyne, Paul.- Modul economic de gândire.- Editura Didactica si Pedagogica, 1991

Popescu Silvia ,Doctrine economice, Editura Renaissance, Bucureşti,2010

Samuelson Paul – Economie politică, Editura Teora, Bucureşti, 2000

Sută Selegean –  Doctrine şi curente în gândirea economică modernă şi contemporană, Editura ALL, Bucureşti, 1992,1994