Contestaţia la executare, reprezintǎ aceea acţiune în instanţǎ prin care o persoanǎ interesatǎ, poate ataca unul sau mai multe acte de executare, efectuate cu încǎlcarea legii sau poate supune controlului judiciar refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare.

Conform art. 172 alin. 1 din Codul de procedurǎ fiscalǎ: “Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricǎrui act de executare efectuat cu încalcarea prevederilor prezentului cod de cǎtre organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuzǎ sǎ îndeplineascǎ un act de executare în condiţiile legii.”[1]

În acelaşi articol, respectiv la alin. 3, se prevede “Contestaţia poate fi fǎcutǎ şi împotriva titlului executoriu în temeiul cǎruia a fost pornitǎ  executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotǎrâre datǎ de o instanţǎ  judecǎtoreascǎ  sau de alt organ jurisdicţional şi dacǎ  pentru contestarea lui nu existǎ o altǎ procedurǎ prevazutǎ de lege.”[2]
Prin urmare, pe lângǎ posibilitatea intentǎrii contestaţiei în ceea ce priveşte motivele prevǎzute de alin. 1 de la art. 172, legea acordǎ posibilitatea persoanelor interesate de a ataca în instanţǎ şi titlul executoriu în temeiul cǎruia a fost pornitǎ executarea în sine.
Cu toate acestea, legea prevede o excepţie cu privire la posibilitatea atacǎrii titlului executoriu şi anume cǎ titlul poate fi atacat doar în situaţia în care titlul nu este dat de o instanţǎ judecǎtoreascǎ sau de un organ jurisdicţional şi dacǎ nu existǎ o altǎ procedurǎ de contestaţie prevazutǎ de lege faţǎ de titlul respectiv.

Textul art.172 alin.3 Cod de procedură fiscală face precizarea că această formă de contestaţie se referă la acele titluri care nu sunt pronunţate de instanţe judecătoreşti sau de organe cu activitate jurisdicţională, ci la titlurile emise doar în condiţiile speciale ale codului fiscal şi ale celui de procedură fiscală: Legea nr.571/2003[3] şi O.G. nr.92/2003.[4]
Titlu executoriu este emis de cǎtre organul de executare competent în a cǎrui razǎ teritorialǎ îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Titlul de creanţǎ devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscalǎ este scadenta prin expirarea termenului de platǎ prevǎzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevǎzut de lege, iar executarea silitǎ începe prin comunicarea somaţiei.

      Procedura fiscală stabileşte că orice persoană interesată, care demonstrează că are un interes poate face contestaţie îndreptată împotriva, măsurilor de executare silită, oricărei modalităţi a executării silite, propriei, decontare bancară, executare silită asupra bunurilor mobile sau a celor imobile, a fiecărui act de executare silită efectuat de organele de executare competente, refuzul organului de executare silită de a îndeplini un act de executare în condiţiile legi, dar şi împotriva titlurilor executorii.

            Asemeni prevederilor dreptului comun şi în cazul contestaţiei la executarea silită exercitată conform Codului de procedură fiscală, după obiectul contestaţiei, acesta poate fi:

– o contestaţie la executarea propriu-zisă (se contestă orice acte de executare sau chiar executarea silită în întregime),

-o contestaţie la titlul prin care se contestă chiar titlul executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea,

-o contestaţie împotriva refuzului organului de executare de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii.[5]

Contestaţia împotriva titlurilor executorii, poate fi făcută cu privire la titlurile executorii emise de organele de executare şi anume:

– procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, aprobat de conducătorul organului de executare;

– procesul-verbal de stabilire a cuantumului majorărilor de întârziere, dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume acordate prin titlul executoriu, aprobat de conducătorul organului de executare;

– titlul exeutoriu întocmit de organele de executare, pe baza avizului de urmărire ori a evidenţei platitorilor, pentru obligaţiile bugetare constituite de debitor şi neachitate la scadenţă;

– procesul aprobat de conducătorul organului de executare privind sumele datorate de adjudecatarul care nu depune imediat preţul bunului mobil valorificat;

– procesul verbal de licitaţie, în cazul în care cumpărătorului, persoană fizică, i s-a încuviinţat plata preţului bunului imobil în rate.[6]

Reglementând contestaţia la executare în materie fiscală, norma specială îşi găseşte aplicabilitatea potrivit principiului: specialia generalibus derogant.

Pentru a se putea trece la executarea silită a creanţei fiscale, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii:

• să existe un titlu de creanţă fiscală;
• creanţa bugetară să fie exigibilă;
• să existe dreptul statului de a începe executarea silită;

Termenul de contestaţie

 Conform art. 173 alin.1 din Codul de procedurǎ fiscalǎ:  “Contestaţia se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea decǎderii, de la data când:

a) contestatorul a luat cunostinţǎ de executarea ori de actul de executare pe care îl contestǎ, din comunicarea somaţiei sau din altǎ înştiinţare primitǎ ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuǎrii executǎrii silite sau în alt mod; 

b) contestatorul a luat cunostinţǎ, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare;
c) cel interesat a luat cunostinţǎ, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contestǎ.”[7]

În situaţia în care, o terţǎ persoanǎ de pǎrţile din cadrul procedurii de executare, pretinde cǎ are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmǎrit, contestaţia poate fi introdusǎ cel mai târziu în termen de 15 zile dupǎ efectuarea executǎrii, conform alin. 2 al art. 173.[8]

Totuşi, legea prevede cǎ în situaţia în care terţul nu introduce contestaţia în termenul prevǎzut, terţa persoanǎ poate sǎ-şi realizeze dreptul, pe calea unei cereri separate (printr-o cerere de chemare în judecatǎ separatǎ), potrivit dreptului comun. Prin urmare, sancţiunea prevǎzutǎ de art. 173 cu privire la decǎderea din dreptul de a contesta executarea silitǎ, nu se aplicǎ şi în cazul terţelor personae, prevazutǎ la alin. 2 al art. 173.[9]

 În materie fiscalǎ, calitatea de creditor o are statul, debitorul poprit este contribuabilul, iar terţul poprit va fi un debitor al contribuabilului.[10]

Persoane care pot face contestaţie:

 Pot face contestaţie la executarea silitǎ urmǎtoarele categorii de persoane:

• debitorul sau contribuabilul;
• creditorul(statul) prin organelle sale fiscale;
• creditorii care participǎ la executare, ori care şi-au depus titlurile în vederea distribuirii sumelor realizate prin executarea silitǎ;
• terţul poprit;
• procurorul;
• persoanele care deţin în coproprietate sau în devălmăşie cu debitorul, lucrurile supuse executării silite;
• orice alt terţ vătămat prin aplicarea acestei proceduri
• orice altǎ persoanǎ interesatǎ;

Contestaţia se introduce la instanţa de judecatǎ competentǎ, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Codul de Procedurǎ Fiscalǎ.[11]

Faptele împotriva cǎrora se poate face contestaţie

Cei interesaţi pot face contestaţie împotriva:

• împotriva executǎrii silite în întregime;

• fiecǎrui act de executare silitǎ, efectuat de organul de executare competent;
• în cazul în care organul de executare silitǎ refuzǎ sǎ îndeplineascǎ un act de executare, în condiţiile legii;
• împotriva titlului executoriu în temeiul cǎruia a fost pornitǎ executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotǎrâre datǎ de o instanţǎ de judecatǎ, sau de un alt organ jurisdicţional[12];

Exemple de motive de contestaţie la executare:

• prescripţia dreptului de a cere executarea silită;
• prescripţia dreptului de a cere compensare sau restituire;
• poprirea unor venituri băneşti acceptate de lege;
• urmărirea unor bunuri mobile sau immobile, acceptate de lege;
• nerespectarea termenelor procedurale;
• alegerea modalităţii dee executare silită;

Judecarea contestaţiei

Contestaţia la executare, este o procedurǎ de urgenţǎ şi se judecă în procedură de urgenţă, iar la judecarea contestaţiei, instanţa va cita şi organul de executare în a cǎrui razǎ teritorialǎ se gǎsesc bunurile urmǎrite ori, în cazul executǎrii prin poprire, îşi are sediul sau domiciliul terţul poprit.

Contestaţia se introduce la instanţa de judecatǎ competentǎ, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Codul de Procedurǎ Fiscalǎ.[13]

Totodatǎ, la cererea pǎrţii interesate instanţa poate decide, în cadrul contestaţiei la executare, asupra împǎrţirii bunurilor pe care debitorul le deţine în proprietate comunǎ cu alte persoane.

În situaţia în care instanţa considerǎ oportun, se poate pune în discuţie şi iesirea din indiviziune (partajul) asupra bunurilor pârâtului deţinute în coproprietare.

Organul de executare şi orice altǎ persoanǎ interesatǎ, pot invoca în faţa instanţei judecǎtoreşti, în a cǎrei razǎ teritorialǎ îşi are domiciliul sau sediul debitorul, orice neregularitǎţi în legaturǎ cu drepturile şi obligaţiile pǎrţilor privind executarea silită.

Pe baza probelor administrative, instanţa va putea menţine executarea silită, stabilindu-i limitele şi mǎsurile de executare ce pot fi întreprinse, sau o va putea desfiinţa.

De asemenea, este reglementatǎ posibilitatea instanţei de a aplica terţului poprit o amendǎ civilǎ, în cazul în care acesta nu-şi respectǎ obligaţiile care-i revin, privind efectuarea înştiinţǎrilor, reţinerilor, precum şi pentru neîndeplinirea oricǎrei alte obligaţii, ce-i revin în legǎturǎ cu poprirea.

Pe aceastǎ cale, se poate invoca:

• lipsa titlului executor;
• faptul cǎ poprirea a fost înfiinţatǎ peste cota urmǎribilǎ;
• nelegalitatea mǎsurilor de executare silitǎ;
• pe parcursul judecǎrii contestaţiei, instanţa poate suspenda executarea, chiar fǎrǎ cauţiune.

Pe baza hotǎrârii de menţinere a executării silite, care constituie titlu executoriu, organul de executare poate începe executarea silitǎ a debitorului[14], în condiţiile codului de procedurǎ fiscalǎ.[15]

            Contestaţia privind lămurirea înţelesului întinderii sau aplicării titlului executoriu, se face oricând înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.

Dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel.

În cazul titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare, termenul de prescripţie este de 10 ani.

Procedura prevăzută în cazul Contestaţiei la executare, se judecă, cu procedura pentru judecată în prima instanţă, care se aplică în mod corespunzător.

Prin urmare, contestaţia prin care se sesizează instanţa de judecată, trebuie să cuprindă elementele prevăzute de lege, pentru cererea de chemare în judecată.

Procedura de executare silită reglementată de Codul de procedură fiscală se completează cu dispoziţiile din Codul de procedură civilă referitoare la procedura executării silite.

La cererea de chemare în judecată se va alătura atâtea copii câţi intimaţi sunt. Contestaţia la executare se timbrează cu timbru judiciar şi taxă judiciară de timbru conform legii. Potrivit dispoziţiilor legale, judecarea contestaţiei se face de urgenţă şi cu precădere, respectânduse prevederile din Codul de procedură civilă.[16]

 Efectele judecǎrii contestaţiei

În cazul în care instanţa admite contestaţia la executare, aceasta poate dispune:

• anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia;
• anularea ori încetarea executǎrii înseşi;
• anularea sau lǎmurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cǎrui îndeplinire a fost refuzatǎ;

În cazul anulǎrii actului de executare contestat sau al încetǎrii executǎrii înseşi şi al anulǎrii titlului executoriu, instanta poate dispune:

• sǎ i se restituie celui îndreptǎţit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din reţinerile prin poprire.

Prin urmare, în cazul în care contestatorului i se admite acţiunea, acestuia îi pot fi returnate fie sumele cǎruia i-au fost poprite, fie returnarea sumei rezultate de pe urma bunurilor executate.
În cazul în care instanţa respinge contestaţia la executare:

• contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de executare, la despǎgubiri pentru pagubele cauzate prin întarzierea executǎrii, iar când contestaţia a fost exercitatǎ cu rea-credinţǎ, el va fi obligat şi la plata unei amenzi de la 50 lei la 1.000 lei[17].

Bibliografie:

 1)    Mihai Brăgaru, Codul de procedură fiscală şi Normele metodologice, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, Actualizat 10.01.2011.

2)    Codul Fiscal, Ed. Monitorul oficial, Bucureşti, Ediţia ianuarie 2011, revăzută şi adăugită.

3)    Dan Drosu Şaguna, Dan Şova, Curs universitar, Drept fiscal-ediţia 2, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2008.

4)    Constantin Ştefan, Buletin economic legislativ, Ed. Tribuna economică, Bucureşti, 2000.

5)    Constantin Dragoş Popa, Executarea silită a creanţelor financiar bugetare, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000.

6)    Analele Universităţi Titu Maiorescu-Seria drept, Editura Universităţi Titu Maiorescu, 2004, Ediţia III.

7)    Flavius Antoniu Baias, Codul civil şi Codul de procedură civilă, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, actualizat 25.05.2009.

8)    O.G. nr.92/2003, modificată şi actualizată prin OUG nr. 88/2010 privind Codul de procedură fiscală.

9)    Legea nr.571/2003, modificată şi actualizată prin OUG 117/2010 din 23 decembrie 2010.