Motto:

„Guvernele au întotdeauna un braţ lung şi unul scurt. Cu cel scurt, dau.”  (Ignazio Silone)

Politica fiscală este o componentă a politicii financiare a statului, care în ansamblul ei cuprinde, reglementările privind stabilirea şi perceperea impozitelor şi taxelor şi concretizând opţiunile statului în materie de impozit şi taxe, precum şi deciziile privind cheltuielile publice ce se finanţează. Dar, componentele sale trebuie concertate cu cele de politică bugetară sau monetară, respectiv cu politica preţurilor şi cu cea a ocupării forţei de muncă etc., pentru a se integra în politica generală.[1]

Politica europeană în domeniul impozitării are două mari componente: impozitarea directă care este responsabilitatea statelor membre şi impozitarea indirectă, ce afectează libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor.

Impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie şi cu titlul nerambursabil, datorată, conform legii, bugetului de stat de către persoanele fizice şi persoanele juridice pentru veniturile pe care le obţin sau bunurile pe care le posedă.  [2]

Datorită lipsei de comunicare, precum şi a informaţiilor transmise incomplet sau distorsionat, impozitul este perceput de către o parte imporatanta a contribuabililor ca o penalizare din partea statului.

Plata impozitului trebuie să fie înţeleasă ca o contribuţie bănească, pe care persoanele fizice şi juridice o datorează statului pentru generarea fondurilor generale de dezvoltare a societăţii, fonduri imperios necesare finanţării cerinţelor şi nevoilor social-economice în folosul întregii colectivităţi.

Majoritatea problemelor, disfuncţionalităţilor apărute la plata impozitelor de către contribuabil, conduc la concluzia că acesta percepe impozitul ca pe o penalizare din partea statului şi nu ca pe o modalitate de a ne fi asigurate condiţii mai bune de trai deoarece statul nu a reuşit încă să pună la punct un sistem eficient de distribuire şi folosire a resurselor băneşti acumulate din taxe şi impozite.

Desigur că este normal să fim nemulţumiţi când vine vorba de plata taxelor şi impozitelor, atunci când vedem ca nu se produc schimbări în societate deşi, noi, contribuabilii ne plătim la data scadentă contribuţiile faţă de stat, dar asta este o idee pe care o vom dezvolta şi o vom prezenta în cele ce urmează.

            Tema referatului abordează unul din cele patru principii ale economistului Adam Smith, care în opinia sa ar trebui să stea la baza politicii fiscale şi anume: justeţea impunerii ( echitatea fiscală ), certitudinea impunerii, comoditatea perceperii impozitelor şi randamentul acestora. Analiza noastră se axează pe principiul impunerii echitabile, iar ideea pe care dorim să o dezvoltăm este aceea a repartizării sarcinilor fiscale pe clase şi pături sociale care ar trebui să se facă respectând principiul echităţii.

Referindu-ne la principiul impunerii echitabile, care trebuie avut în vedere la repartizarea sarcinilor fiscale între membrii societăţii, este necesar să se facă distincţie între egalitatea în faţa impozitului şi egalitatea prin impozit.

Egalitatea în faţa impozitului apare odată cu revoluţia franceză, înscrisă în celebra lozincă „liberte, égalité, fraternite”. Această egalitate, presupune o neutralitate a impozitului, impunerea realizându-se în mod egal pentru toate persoanele fizice şi juridice, neţinând cont de locul de domiciliu sau unde îşi au acestea sediul, prin urmare propunând un tratament fiscal egal, de la o zonă la alta a ţării. [3]Conform acestui tip de egalitate, impunerea trebuie să se facă în acelaşi mod pentru toate activităţile economice, indiferent de forma juridică în care sunt organizate sau funcţionează: producători individuali ori întreprinderile mari sau mici. Această egalitate presupune o impunere în cote fixe, realizată sub forma unei dări pe locuitor care nu ţine cont nici de venit, nici de averea şi nici de situaţia personală a subiectului impozabil. O egalitatea în faţa impozitului este corectă şi morală numai din punct de vedere teoretic sau ca enunţ speculativ în dezbaterile comparative, deoarece acest tip de egalitate nu ţine cont de particularităţile societăţii, precum: situaţia materială individuală a contribuabilului, sarcinile sociale ale acestuia, etc.

La polul opus egalităţii în faţa impozitului stă egalitatea prin impozit, care presupune diferenţierea sarcinilor fiscale de la o persoană la alta, în raport de o serie de factori economico-sociali, printre care: mărimea absolută a materiei impozabile, situaţia personală a subiectului impozabil.[4] Această calitate presupune, cum este şi firesc, un tratament fiscal diferit al celor avuţi faţă de cei cu venituri mici, al celibatarilor faţă de cei căsătoriţi şi cu copii, etc.. Pentru realizarea unei reale egalităţi fiscale şi crearea unei clase de mijloc în societate, nu trebuie să avem în vedere numai mărimea absolută a veniturilor pe care contribuabilul o realizează, din contră trebuie să ţinem cont şi de situaţia individuală a contribuabilului, de sarcinile sociale ale acestuia, de situaţia familială. În conformitate cu prevederile articolului nr. 47 din Constituţia României, statul trebuie să ţină cont de toţi aceşti factori economico-sociali, în vederea stabilirii şi calculării impozitelor, pentru a asigura în mod egal un nivel de trai decent pentru toţi indivizii societăţii, asigurându-se astfel o impozitare echitabilă a venitului fiecăruia. Statul nu trebuie să penalizeze familia prin impozit, ci trebuie să stimuleze acest lucru, ori dacă recurgem la o egalitate în faţa impozitului, nu se mai ţine cont de familie, majoritatea  contribuabililor alegând viaţa de celibatar, scăzând astfel rata natalităţii, fapt ce va produce efecte negative pentru viitor.

Conform articolului 47 din Constituţia României alineatul (1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. Alineatul (2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.[5] Noi considerăm că acest lucru se poate realiza prin aplicarea principiului echităţii de egalitate prin impozit, care ar avea în vedere problemele fiecărui individ dintr-un stat de drept. Ori statul, pentru asigurarea unui nivel de trai decent cetăţenilor ar trebui să alcătuiască un sistem de impozite şi taxe clar, concis, pe înţelesul tuturor contribuabililor.

    Egalitatea prin impozit, ar trebui să funcţioneze pe baza impunerii progresive în trei trepte.

Sursa: Mititelu Horia si Bejenariu Marius

Din schema prezentată mai sus, rezultă că acest sistem de impunere poate fi eficient, fără să afecteze sumele de bani menite bugetului central de stat. Pentru un randament mai bun al acestei impozitări progresive, trebuie alcătuit un sistem de deductibilităţi prin care statul să direcţioneze cheltuielile private în anumite domenii de interes, cum ar fi, educaţia şi sănătatea, sau să influenţeze un anumit tip de comportament social, exmplul fiind cel al familiilor cu copii.

  Nivelul mediu de impozit pe venit pentru angajaţii plătiţi cu salariul mediu, după situaţia familială a acestora. Sursa: OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică)

            Din analiza celor prezentate în tabelul de mai sus, o altă propunere ar putea fi aceea de a individualiza impozitul în funcţie de situaţia familială, astfel am putea majora cotele progresive, aducând un plus la bugetul de stat, şi, totodată o egalitate consolidată.

            O altă idee propusă, ar fi aceea a modificării unora dintre impozite şi taxe, mai exact prin reducerea unor impozite se vor majora altele, spre exemplu, statul ar putea ridica nivelul taxelor pentru tutun şi alcool, o măsură pe care orice stat de drept modern ar trebui să o adopte, aceasta având în vedere înainte de toate sănătatea cetăţenilor. În al doilea rând, prin impozitarea progresivă majoritatea contribuabililor (clasa mică şi clasa mijlocie), ar avea o putere mai mare de cumpărare, influenţând impozitele indirecte, cu consecinţe faste privind creşterea sumelor care alcătuiesc bugetul de stat şi implicaţii directe şi imediate asupra creşterii a nivelului de trai. Trebuie să ne axăm în principal pe impozitele din venituri, acestea reprezentând o mare problemă în momentul de faţă, deoarece un impozit mare, îi va determina pe angajatori să treacă angajaţilor pe cartea de muncă o sumă mult mai mică decât cea reală, în unele cazuri aceasta ajungând  la jumătate din suma reală, iar în alte cazuri preferându-se chiar munca la „negru”. Astfel. angajatorii se vor feri să plătească un impozit mai mare, oferind această alternativă, de „carte de muncă la negru” după cum am denumit-o noi în acest referat, angajaţilor. Fenomenul de muncă la negru, este din ce în ce mai întâlnit în România, cauzând prejudicii foarte mari la bugetul de stat. Această formă de evaziune fiscală nu numai că diminuează bugetul de stat, dar produce efecte negative asupra contribuabililor care nu vor beneficia în viitor de o pensie  bună, calculată în termeni reali, datorită sumelor mici  trecute pe cartea de muncă. Desigur că putem lua în calcul şi alternativa de a refuza în calitate de angajaţi, trecere unei sume mai mici pe cartea de muncă, dar răspunsul pe care îl vom primi ne va obliga să acceptăm această situaţie, tocmai din necesitatea de a duce un trai de viaţă cât de cât decent.

            Astfel, din punctul nostru de vedere, o impunere progresivă, ar scoate la iveală mai mulţi contribuabili care ar fi dispuşi să îşi plătească dările datorate către stat, atât timp cât acestea vor fi calculate în mod individual, în funcţie de factorii enunţaţi mai sus.

            Statul ar trebui să ia măsuri de protecţie în privinţa dezvoltatorilor şi investitorilor, prin acordarea de scutiri, reduceri, sau impozite care să mărească numărul de investitori şi afacerişti, dornici să investească pe teritoriul statului român. Aceştia alcătuiesc o sursă de venit destul de mare la bugetul de stat, crescând astfel şi numărul de locuri de muncă.

            Deasemenea considerăm că sistemul de impunere pe cote fixe de 16 %, în cazul României ar trebui revizuit deoarece acest sistem de impunere îi favorizează pe cei cu venituri mari, defavorizand astfel clasa mijlocie care reprezintă motorul societăţii şi care este în curs de formare. Totodată acest sistem are efecte nefaste în mod deosebit  asupra celor cu venituri mici şi foarte mici.

            Ca urmare a aplicării impunerii progresive în trei trepte alături de un sistem de deductibilităţi, o stabilire mai eficientă a taxelor şi impozitelor indirecte, va duce la o nouă etapă în care vom putea majora salariile mediu şi minim pe economie, echilibrând astfel „bratele guvernului”.

 BIBLIOGRAFIE

Instrumente

1. Constitutia Romaniei – Bucuresti: Regia Autonoma „Monitorul Oficial”, 2007
2. Dictionar Juridic Roman (sursa: internet)
3. Codul Fiscal – Regia Autonoma „Monitorul Oficial”, 2011

Lucrari consultate

1. DAN DROSU SAGUNA, Tratat de Drept Financiar si Fiscal, Editura All Beck S.A. 2001
2. DAN DROSU SAGUNA, Drept Financiar si Fiscal, Editura Eminescu, Bucuresti, 2000
3. DAN DROSU SAGUNA, DAN SOVA, Drept Fiscal, Editura C. H. Beck
4. Revista Nationala de Drept, Fondator: av. drd. BOTOMEI VASILE

Site-uri consultate

1. www.legalis.ro
2. www.hymerion.ro (Economie, Finante, Banci), Editor: DAN POPA
3. www.oecd.org (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica)
4. www.athenian-legacy.com (Principii de egalitate fiscala)
5. www.dreptonline.ro (Dictionar Juridic)